Republica Moldova a suspendat temporar eliberarea vizelor de tranzit pentru cetățenii unor state din Africa și Asia
Eliberarea vizelor de tranzit de tip A și B prin țara noastră a fost suspendată pentru cetățenii mai multor state din Africa și Asia, pe perioada stării de urgență. O decizie în acest sens a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale.

Decizia se referă la persoanele fizice și juridice din Nepal, Nigeria, Paklistan, Vietnam, Iran, Irak, Liban și Afganistan.
Totodată, cererile de acordare a vizei de tip B și C vor fi depuse la misiunile diplomatice și consulare de către solicitanți, exclusiv în baza interviului personal.
De asemenea, a fost completată lista cu țările, ai căror cetățeni necesită invitații pentru perfectarea vizei de intrare în Republica Moldova. Astfel, în această listă au fost adăugate Vietnam, Nepal și Benim. Anterior, în această listă au fost plasate: Burundi, Etiopia, Gambia, Rwanda, Sri Lanka, Kenya, Zimbabwe și Togo.