Expertul Veaceslav Ioniță: Exporturile Republicii Moldova în 2022 au crescut
În 2022 exporturile din Republica Moldova au avut o valoare totală de 4,3 miliarde de dolari. Acest fapt a fost înregistrat pentru prima dată în istoria economiei țării noastre. Anunțul a fost făcut de expertul în politici economice Veaceslav Ioniță.

Ca factorii care au contribuit la creștere sunt inflația mondială, creșterea prețurilor în toată lumea, războiul din Ucraina și recuperarea după criza pandemică din 2020.
„Exportul Republicii Moldova în 2022, formal, a crescut. Noi am ajuns la 4,3 miliarde de dolari export cifra maximă din istoria noastră. Avem o economie dependentă de agricultură și avem niște exporturi extrem de vulnerabile din condițiile climaterice și situația din agricultură, iar cel mai neplăcut lucru este că avem economii cu o competiție de prețuri negative, lucru care ne face că noi trebuie să producem din ce în ce mai mult pentru a importa același volum de bunuri”, a spus Veaceslav Ionița.
Două țări au contribuit cel mai mult la majorarea exporturilor moldovenești. Astfel, Ucraina și România ne-au generat 80 la sută din toate de anul trecut. Economistul a precizat că tot ce avem de făcut în următorii ani este să identificăm produsele pe care le putem exportă în așa manieră ca prețurile la acestea să crească cel puțin egal cu prețurile la produsele pe care le importăm. În caz contrar avem o economie sortită la subdezvoltare.