Pacificatorii moldoveni din KFOR-17 au revenit acasă
Contingentul Armatei Naționale KFOR-17 a revenit în țară, după executarea misiunii de menținere a păcii din Kosovo. Cu acest prilej, pacificatorii au fost decorați cu distincții și diplome, în cadrul unei ceremonii oficiale care s-a desfășurat, astăzi, în Tabăra Militară 142.

Prezent la eveniment, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi i-a felicitat pe cei 41 de militari pentru contribuția la menținerea păcii și stabilității pe plan internațional.
„Am urmărit cu atenție prestația dumneavoastră în cadrul operației de menținere a păcii KFOR și am constatat că timp de șase luni de aflare în Kosovo v-ați făcut datoria în mod profesionist. Acest lucru a fost confirmat inclusiv de conducerea Comandamentului Regional Vest al misiunii, ceea ce mă bucură și mă face mândru de pacificatorii noștri. Totodată, acum la reîntoarcerea în unitățile militare, vă îndemn să împărtășiți cu colegii dumneavoastră experiența acumulată de la pacificatorii din alte armate cu care ați activat în misiune”, a spus ministrul Nosatîi.
De asemenea, la eveniment au participat șeful Marelui Stat Major, general de brigadă Eduard Ohladciuc, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Kent D. Logsdon, ambasadorul Italiei în țara noastră, Lorenzo Tomassoni, precum și corpul de atașați militari acreditați pentru Republica Moldova.
De notat că, pe 18 ianuarie curent, în baza militară Camp Villaggio Italia din localitatea Pech, a avut loc ceremonia de schimb de autoritate între contingentele de pacificatori moldoveni, în prezența conducerii Comandamentului Regional Vest.
Contingentul KFOR-17, format din 41 de militari, s-a aflat în Kosovo din iulie 2022, pacificatorii executând misiuni de securitate și pază, patrulare și de geniu.