Apa ar putea deveni mai scumpă în capitală
Apă-Canal Chișinău a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea tarifelor pentru apă, a anunțat viceprimara capitalei, Irina Gutnic, în cadrul ședinței operative a Primăriei Chișinău. Potrivit acesteia, întreprinderea se confruntă cu un deficit de 140 de milioane de lei, cauzat de scumpirile recente la energia electrice. Viceprimara a precizat însă că, în pofida acestui deficit, situația este sub control și nu există riscuri de falimentare a întreprinderii.

„Da este adevărat, săptămâna trecută operatorul a înaintat regulatorului o cerere de ajustare a tarifului în condițiile creșterii prețurilor la energia electrică. Cu cât va crește tariful urmează să se expună ANRE...() Indicatorii financiari sunt pozitivi și noi, de pe urma economisirii unor cheltuieli, reușim să acoperim acest deficit. Însă este nevoie de o majorare de tarif pentru a depăși această situație”, a precizat Irina Gutnic.
Solicitați pentru o reacție reprezentanții întreprinderii Apă-Canal au precizat pentru Teleradio-Moldova că nu comentează care sunt tarifele solicitate.
Ultima dată tarifele la apă și canalizare în capitală au fost ajustate în ianuarie 2023. ANRE aprobase o majorare cu circa 4,6 lei mai mult, la 15 lei și 30 de bani metrul cub.