Un mărțișor pentru speranță - campanie în sprijinul persoanelor care necesită îngrijiri paliative
Mii de mărțișoare în sprijinul persoanelor care necesită îngrijiri paliative. În cadrul campaniei „Un mărțișor pentru speranță”, voluntarii de la Hospices of Hope Moldova confecționează mărțișoare pe care ulterior le vând, iar banii adunați sunt destinați beneficiarilor organizației.
Tamara Grosu a croșetat aproape o sută de mărțișoare.
„Să ajutăm lumea care e bolnavă, că la rândul meu am avut și eu bărbat bolnav de cancer, care m-a afectat, și am o dorință ca munca aceasta simplă și minimă depusă din suflet să ajungă la durerea unui suflet care suferă”, a precizat Tamara Grosu, voluntară.
Vor să ajute oamenii și surorile Bianca și Bogdana Guzun. Bianca participă la atelierul de confecționare deja al treilea an consecutiv.
„Aducem speranță oamenilor mai triști decât noi și cred că este un lucru foarte frumos. Cred că am făcut în jurul a 150-200 de mărțișoare doar eu”, a declarat Bianca Guzun, coordonatoarea voluntarilor.
„Mi s-a părut complicat, pentru că nu mă pricep la fel de bine ca sora mea să leg, să tai, da mi se par ca două suflete unite care luptă pentru viață, fiindcă avem, desigur, avem sânge aici și alb care ne dă o stare de pace și binefacere”, afirmă Bogdana Guzun.
Ana Catărău a venit din satul Puhoi să contribuie și ea la cauza nobilă.
„Să știți că atunci când te gândești că lucrul tău va fi apreciat și binevenit pentru unele persoane, care într-adevăr au nevoie de ajutor, te simți foarte bine”, susține Ana Catărău, voluntară.
Anul trecut, pentru cele trei mii de mărțișoare confecționate, organizația a obținut 70 de mii de lei.
„Cu acești bani am reușit să ajutăm 70 de beneficiari unici, ceea ce include vizita medicului, kinetoterapeutului, asistentului medical, social și psihologului”, a menționat Irina Pînzari, manageră.

Potrivit organizației, din banii adunați din vânzarea a zece mărțișoare este acoperit costul unei sesiuni de artterapie în grup. Iar suma adunată din comercializarea a 50 de mărțișoare asigură vizita la domiciliu a unei echipe interdisciplinare pentru un pacient.
