Revista presei // Spionaj, destabilizare și corupție politică. Cocktail-ul „Molotov” al Rusiei în prag de alegeri

Publicațiile naționale au în vizor evoluția mai multor dosare, între care cel al bașcanei găgăuze, Evghenia Guțul și al șefului suspendat al Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie. Prevederile noului Cod funciar al RM reprezintă un alt subiect abordat de presă.
Guțul scapă de al doilea arest: Judecătorii au respins cererea procurorilor anticorupție, titrează NewsMaker. Judecătoria Buiucani a respins, pe 1 aprilie, demersul procurorilor anticorupție de a-i aplica guvernatoarei Găgăuziei, Evghenia Guțul, un mandat de arest pentru 30 de zile, după ce, pe 28 martie, ea a fost arestată pentru 20 de zile prin decizia Judecătoriei Ciocana, explică Europa Liberă. Pronunțând hotărârea, judecătoarea Olga Bejenari de la Judecătoria Buiucani a explicat că demersul procurorului Ghenadie Epure de la Procuratura Anticorupție a fost depus când Guțul era reținută pentru 72 de ore, iar apoi, din 28 martie, se află sub arest. Astfel, a precizat magistrata, nu există riscul ca ea să se eschiveze de la justiție, precizează Europa Liberă.
Tentativa fugarului lui Ilan Șor de a prezenta dosarele Evgheniei Guțul drept unele politice împotriva regiunii găgăuze este departe de adevăr, deoarece faptele care i se incriminează au avut loc înainte ca ea să devină bașcană. Este opinia expertului în politici publice, Andrei Curăraru, intervievat de Moldova 1. Curăraru a adăugat că este necesar ca procurorii să adune probe și să prezinte circumstanțe care să justifice continuarea mandatului de arest al Evgheniei Guțul, pentru a evita orice posibilitate ca aceasta să părăsească sala de judecată înainte ca procesul să ajungă la o finalitate. „În acest moment, vedem un asalt asupra justiției în legătură cu aceste personalități legate de Ilan Șor, care practic încearcă sistematic să plece din Republica Moldova. Este clar că acea capacitate de mobilizare a organizației Șor va scădea brusc atunci când vor fi tot mai mulți reprezentanți ai organizației condamnați cu sancțiuni reale”.
Iar Ziarul de Gardă scrie că a început audierea martorilor în dosarul funcționarului suspendat al Parlamentului, Ion Creangă, judecat pentru trădare de patrie. Primul martor audiat în dosar a fost adjuncta șefului suspendat al Direcției Juridice a Parlamentului, care a declarat că a lucrat împreună cu acesta la un raport al Comisiei Europene. Potrivit procurorilor, documentul ar fi ajuns în mâinile serviciilor de informații ruse.
Fuga deputatului Nesterovschi în Transnistria, condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție politică și căutat de autorități, a fost organizată sub protecția serviciilor ruse, așa după cum o demonstrează și dovezile publice ale Serviciului de Informații și Securitate, rezumă Agora. Potrivit editorialistului Laurențiu Pleșca, acest caz transmite un semnal alarmant: Rusia este hotărâtă să sprijine în continuare elementele destabilizatoare din R.Moldova, oferindu-le protecție și resurse pentru a submina statul din interior. Dacă nu reușim, ca stat, să contracarăm aceste influențe externe și interne, riscurile pentru procesul electoral din această toamnă vor fi enorme, semnlează autorul articlului. Rusia va încerca din nou să se infiltreze în campaniile electorale, să influențeze votul și să sprijine partidele și candidații care le sunt loiali, tocmai pentru a preveni un viitor pro-european al Moldovei, conchide Agora.
Mai multe publicații atrag atenția că de pe 1 aprilie a intrat în vigoare noul Cod funciar al Republicii Moldova. Potrivit Moldpres, acest document ar urma să îmbunătățească gestionarea terenurilor agricole și protecția resurselor naturale. Platforma va permite acces rapid la date privind calitatea solurilor, facilitând planificarea investițiilor în agricultură. La fel, este vorba de intervenții legale în cazul terenurilor lăsate în paragină. Terenurile lăsate în paragină mai mult de doi ani pot fi date temporar în arendă de către primărie, în baza unei proceduri legale transparente. Proprietarul își poate recupera oricând terenul, iar suma acumulată din arendă îi revine, după deducerea cheltuielilor administrative.
Iar publicația Bani.md scrie că „rapița ține R. Moldova în jocul agricol regional”. Astfel, În sezonul iulie 2024 – februarie 2025, Republica Moldova a exportat aproape 100 de mii tone de rapiță. Deși nu a fost atins recordul absolut din sezonul trecut, volumul exportat depășește clar media ultimului deceniu, confirmând interesul crescut pentru această cultură oleaginoasă, constată bani.md. Această performanță este alimentată de extinderea suprafețelor însămânțate și de cererea constantă pe piețele externe, într-un context în care rapița rămâne una dintre culturile agricole cele mai rezistente la secetă și cele mai rentabile pentru fermierii moldoveni, subliniază autorul articolului.
FRI amintește că începând cu 2 aprilie cetățenii R.Moldova pot solicita un nou buletin de identitate, de model european. Guvernul oferă gratuit 1 milion de cărți de identitate, pentru persoanele care le solicită în regim obișnuit. Cartea de identitate de model european conține semnătura electronică. Documetul emis în format nou nu este obligatoriu, dar va înlocui, treptat, buletinele actuale. Noul buletin de identitate oferă o serie de avantaje, a explicat într-un interviu la RFI, directorul Agenției Servicii Publice de la Chișinău, Mircea Eșanu. ”Datorită existenței semnăturii electronice, de exemplu, în cazul în care perfectează o procedură de vânzare-cumpărare a unui apartament la notar, noii proprietari nu trebuie să mai meargă la sediile agenției și la cadastrul bunurilor imobile să înregistreze această tranzacție. Notarul o poate face de la distanță”.