Olesea Stamate propune crearea unei comisii de anchetă pentru investigarea Legii amnistiei: „Adevărul trebuie spus, nu ascuns”

Deputata neafiliată Olesea Stamate a înregistrat un proiect de hotărâre în Parlament prin care propune constituirea unei comisii parlamentare de anchetă care să investigheze Legea amnistiei într-un „mod transparent și profesionist”. Potrivit proiectului, comisia ar urma să aibă acces la toate documentele care au stat la baza elaborării, adoptării și implementării Legii amnistiei, precum și eliberarea unor deținuți condamnați la detenție pe viață.
Olesea Stamate susține, totodată, că aceasta va permite clarificarea tuturor detaliilor și va pune capăt speculațiilor și atacurilor nefondate la adresa acesteia.
„Scopul principal al creării acestei comisii este să fie o analiză profundă, cap-coadă, a întregului acestui proces, ca să se oprească toate manipulările și falsurile care sunt, în ultima perioadă, în public. Să identifice breșele, deci unde exact a fost greșeala, unde au fost erorile în tot acest proces și, ținând cont de ce va identifica comisia ca fiind breșe în cadrul acestui proces, să se ia anumite decizii sau anumite recomandări”, a spus Olesea Stamate.
Parlamentara s-a adresat într-un mesaj colegilor parlamentari, în special celor din fracțiunea PAS, să susțină inițiativa, subliniind că aceasta nu are scopuri politice: „Nu am promovat în secret niciun amendament care să ducă la eliberarea dubioasă a deținuților condamnați la detenție pe viață. Sunt și rămân cea mai interesată persoană în stabilirea adevărului în acest caz. (...) Adevărul trebuie spus, nu ascuns. Justiția trebuie făcută, nu jucată pe scena politică”.
Pe 16 aprilie, după ședința Platformei Anticorupție, premierul Dorin Recean a declarat că Republica Moldova a fost la „un pas de o catastrofă morală și instituțională”, iar „problema eliberării pe bandă rulantă a unor criminali periculoși” nu este în Legea amnistiei, ci în amendamentele „strecurate ulterior”.
Potrivit lui Dorin Recean, al doilea factor esențial a fost abuzul din sistemul judecătoresc și din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Iar ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că eliberarea unor persoane condamnate la detenție pe viață nu a fost generată de modificările legislative operate de Ministerul Justiției, ci de procesul de aplicare a Legii amnistiei, adoptată în 2021, în Parlament.
Potrivit Veronicăi Mihailov-Moraru, Legea amnistiei, în forma sa inițială, propunea ca pentru prima dată să fie aplicabilă și deținuților condamnați la detenție pe viață. Totuși, în urma obiecțiilor exprimate în avizul Guvernului, au fost introduse mai multe prevederi care făceau aproape inaplicabilă amnistia în aceste cazuri.
Un alt aspect menționat de ministru a fost faptul că versiunea finală a legii votată în Parlament în lectura a doua diferă de forma transmisă Guvernului spre avizare, ceea ce a dus la neanticiparea unor riscuri și la apariția unor carențe în aplicare.
În ceea ce privește modificările legislative la Codul penal, Veronica Mihailov-Moraru a precizat că eliberarea deținuților pe viață nu este rezultatul modificărilor Codului penal operate de Ministerul Justiției: „Este vorba de un grup de lucru care și-a propus să modernizeze și să actualizeze Codul penal, în conformitate cu mai multe standarde internaționale în domeniu”, a spus ministra la un Podcast realizat de ZdG.
Anterior, Olesea Stamate a fost acuzată de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că ar fi abuzat de încrederea foștilor săi colegi atunci când a înaintat amendamente la Legea amnistiei. Potrivit PAS, modificările propuse ar fi creat posibilitatea ca mai mulți deținuți condamnați la detenție pe viață să fie eliberați.
În urma scandalului public generat de aceste acuzații, deputații PAS au intervenit rapid și au modificat Legea privind amnistia. Conform noilor prevederi, persoanele condamnate cărora li s-a redus termenul de detenție sau le-a fost comutată pedeapsa nu mai pot beneficia de eliberare condiționată înainte de termen.
Și Curtea Constituțională a suspendat acțiunea unor prevederi din Legea privind amnistia. Decizia a fost luată marți, 8 aprilie, în cadrul examinării unei sesizări depuse de procurorul general, Ion Munteanu.
Totodată, Ministerul Justiției a inițiat o anchetă în cazul aplicării Legii amnistiei, după apariția unor suspiciuni de abuz și inconsecvență în eliberarea unor deținuți condamnați la detenție pe viață. Verificările vizează activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), a comisiilor de evaluare a eligibilității și modul în care a fost aplicată legea de către responsabilii din sistem.
Pe lângă excluderea Olesei Stamate din PAS, scandalul a dus și la demisia șefului Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Anatolie Falca, la solicitarea premierului Dorin Recean. Interimatul funcției va fi asigurat de Alexandru Adam. Experții atrag atenția că această eroare legislativă riscă să compromită imaginea guvernării, oferind opoziției un teren propice pentru a exploata politic situația și a submina încrederea cetățenilor în actuala putere.
De menționat că, în urma modificărilor legislative susținute de majoritatea parlamentară în 2021 și 2022, din închisoare au reușit să iasă nouă condamnați pe viață, potrivit datelor ANP. Printre ei, și doi interlopi condamnați pentru infracțiuni deosebit de grave – Alexandru Sinigur și Iurie Radulov. Primul a revenit după gratii, în baza unui dosar deschis pentru omor, în timp ce cel de-al doilea a reușit să părăsească țara.