Experții se așteaptă la intensificări ale dezinformării în ajunul alegerilor parlamentare pentru a compromite parcursul european al țării

Parcursul european al Republicii Moldova depinde, în mare măsură, de stabilitatea politică internă, de menținerea unor guvernări pro-europene și de decidenți politici curajoși, care să adopte măsuri ferme, mai ales în justiție și în lupta împotriva corupției. De această părere este expertul WatchDog, Andrei Curăraru care a comentat vizita vicepreședintei Comisiei Europene Kaja Kallas, la emisiunea Zi de Zi.
Potrivit expertului, o provocare majoră este contracararea valului de dezinformare care se intensifică în contextul alegerilor parlamentare din toamnă.
Ne așteptăm ca, în apropierea alegerilor, aceste rețele de dezinformare să se intensifice, atât la nivel local, cât și internațional, și să fie asociate cu alte fenomene de război hibrid: corupție politică, reaprinderea unei potențiale crize energetice în regiunea transnistreană și alte provocări diverse. Situația este cu atât mai tensionată cu cât liderul politic Ilan Șor a declarat public că, în cazul unei victorii în alegeri, va iniția un referendum pentru aderarea Republicii Moldova la statul unional Rusia-Belarus și la organizația militară ODKB, ceea ce ar însemna renunțarea la statutul de neutralitate și, implicit, implicarea într-un conflict militar.
Conflictul transnistrean a fost frecvent utilizat de Federația Rusă pentru a bloca parcursul european al Republicii Moldova, prin strategii de destabilizare și presiuni energetice, a menționat fostul vicepremier pentru Reintegrare, Gheorghe Balan. Cu toate acestea, sprijinul prompt al Uniunii Europene, inclusiv ajutoare financiare de sute de milioane de euro, a permis evitarea unei crize umanitare și menținerea stabilității în întreaga țară. Potrivit lui Gheorghe Balan, declarațiile șefei diplomației europene Kaja Kallas confirmă încă odată că țara noastră poate adera la Uniunea Europeană chiar în condițiile în care conflictul transnistrean nu va fi soluționat până la momentul aderării.
Oficialii europeni și statele europene și-au schimbat gradual abordarea dintr-una care susținea că acest conflict trebuie să fie soluționat înainte de integrare într-o abordare conform căreia acest conflict poate fi soluționat pe parcurs sau ulterior și nu este necesar ca aceste două procese să fie corelate între ele. Respectiv, integrarea europeană a Republicii Moldova va depinde, în primul rând, de reușitele noastre pe care le vom avea în procesul de implementare a acquis-ului comunitar și în negocierile bilaterale, inclusiv cu statele Uniunii Europene, ca ele să își dea acceptul pentru ca Republica Moldova să fie integrată în acest deceniu.
Gheorghe Balan a mai spus că, în prezent, dialogul privind dosarul transnistrean rămâne blocat, iar regimul de la Tiraspol nu dă semne de deschidere către reforme democratice sau de soluționare pașnică a conflictului. În interviul acordat postului nostru de radio, șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat că procesul de extindere a blocului comunitare se va produce indiferent dacă până atunci va fi sau nu soluționat conflictul transnistrean.