România: Decizia Curții de Apel Ploiești, anulată definitiv

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a anulat vineri definitiv decizia Curții de Apel Ploiești, care suspendase hotărârea Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024. Recursul a fost formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de Curtea Constituțională a României (CCR).
Astfel, hotărârea CCR privind anularea scrutinului prezidențial din anul trecut rămâne definitivă.
În același timp, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru a verifica posibila abatere disciplinară a judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești care a admis suspendarea.
Fostul judecător Cristi Danileț, citat de HotNews, susține că prin decizia sa de vineri, în care anulează decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești, Înalta Curte a desființat practic și celelalte sute de procese deschise în toată țara pe aceeași speță. Peste 130 de cereri privind anularea sau suspendarea deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 s-au înregistrat la curțile de apel din România în perioada 8-17 aprilie, conform unei analize HotNews.
Portalul de știri mai scrie că, în jurul orei 21:00, în fața sediului ICCJ erau adunați aproximativ 100 de protestatari, susținători ai lui Călin Georgescu.
Amintim că, pe 6 decembrie 2024, în baza unor documente desecretizate, CCR a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, câștigat de Călin Georgescu. Noile alegeri prezidențiale urmează să aibă loc pe 4 mai. În campania electorală pentru Cotroceni luptă 11 candidați.