Oamenii vin să viziteze mormântul Papei Francisc din Roma

Oamenii vin duminică și vizitează mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, a doua zi după ce fostul suveran pontif a fost îngropat în biserica sa favorită din centrul Romei, relatează dpa. Bazilica și-a deschis ușile duminică dimineața pentru credincioșii care s-au așezat la coadă de la primele ore ale dimineții.

Papa Francisc a fost îngropat sâmbătă, după o slujbă la care au participat 250.000 de oameni în Piața Sf. Petru și o procesiunea funerară care s-a deplasat prin centrul Romei până la bazilica Santa Maria Maggiore.
Înmormântarea Papei Francesc a fost mai modestă decât în cazul altor papi, după cum și-a dorit, dar el s-a bucurat de o mare popularitate și circa 150.000 de oameni s-au aliniat pe străzile Romei pentru a-și lua adio de la fostul suveran pontif la trecerea procesiunii funerare, potrivit Agerpres.
Amintim că și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la Vatican, alături de numeroși lideri mondiali, la funeraliile Sanctității Sale Papa Francisc.
Papa Francisc a încetat din viață în dimineața zilei de 21 aprilie 2025, la ora 07:35, în reședința sa de la Casa Santa Marta din Vatican. Suveranul Pontif avea 88 de ani.
Ultimul papă care a fost înmormântat în afara Vaticanului a fost Leon al XIII-lea, care a decedat în anul 1903.


CITEȘTE ȘI: