O samă de cuvinte// Bender, Tighina și originea “musafirilor” (fie ei ruși)
Orice moldovean cunoaște alternanța între „Bender” și „Tighina” și, de asemenea, că numele orașului, fostă fortăreață de frontieră, nu sunt românești, ci, cel mai probabil, de origine turcească.
Cele două nume nu sunt folosite în mod egal. Cronicarii, Neculce sau Miron Costin, vorbesc de Tighina. Mai la sud, iar mai ales otomanii, i-au spus Bender, nume care, vom vedea, înseamnă "port" și este de origine iraniană, împrumutat de turci la rândul lor de la persani.
De altfel, orice moldovean din generațiile mai vechi și care cunoaște geografia URSS-ului a auzit de vechea și frumoasa cetate Derbent din sudul republicii autonome Daghestan, la Marea Caspică. Ei bine, Derbent nu este altceva decât Bender, doar că silabele sunt inversate. De altfel, cel mai mare port iranian din Golful Persic se numește tot Bandar, moldovenescul Bender redând doar pronunția turcească a lui Bandar, în turcă -a-urile iraniene devenind -e-, astfel: Bandar > Bender.
Cât despre celălalt cuvânt compus care înseamnă "port", cel cu silabele inversate: Derbent, numele cetății de la marea Caspică din Daghestan, el poate fi întâlnit și în Dobrogea, unde, odată trecută Dunărea, pe lângă bulgărescul Silistra, găsim mănăstirea Dervent.
Acum, din patriotism rău plasat, site-urile bisericești românești dau numele Dervent ca venind din latină și însemnând “lagăr sau garnizoană romană”!…
Evident că avem aici o născocire neîndemânatică. Numele Dervent n-are nimic latinesc și nu poate fi decât turco-iranianul Derbent sau Darband. Imperiul Otoman numea un port sau o fortăreață de pe lângă mare un “darband” sau, inversat, un “bandar”. Și astăzi se spune la fel: un port e numit “Bandar” (în realitate multe localități de coastă în Iran poartă acest nume), de la “band”, بند , cuvânt din farsi, indo-european, înrudit direct cu rădăcina *band- din limbile germanice (“ceva care leagă”, o “bandă”); și “dar” = ușă , در, (“dar” iranian este corespondentul exact al lui “door” în egleză). Altfel zis, un “Darband” iranian nu e altceva decât un “door-band”.
Un port fortificat este așadar numit în farsi: “band-dar”, sau “dar-band”. În turcă, cele două sunt pronunțate Bender și Derbend. De aici avem acele nenumărate mici porturi și fortărețe numite Bandar în Iran, dar de aici și cetatea noastră Bender, de pe Nistru, în Moldova (Portul, sau: Fortăreața).
La fel, cum am spus anterior, de aici avem fascinanta cetate de coastă Derbent, Derbend, din Daghestan, la marea Caspică, dar tot de aici și mănăstirea Dervent din Dobrogea, chiar dacă Arhiepiscopia Tomisului a decis să pretindă că e un nume de castru roman!
Numele Dervent din Dobrogea este așadar identic cu Bender din Moldova, doar că ordonat invers (der-bend, دربند / bend-der, بندر).
Cât despre Tighina, numele alternativ și mai des folosit al Benderului, și el este acceptat ca fiind de origine turcică, însă mai degrabă cumană.
Odată spuse toate acestea, putem vedea câtă dreptate avea Shakespeare când, în «Romeo și Julieta», punea întrebarea: -- What's in a name?" ("Ce putem găsi într-un nume?"). Ideea este că numele pot fi politizate, dincolo de inocența lor esențială, și că multă vreme numele "Bender" a fost folosit mai degrabă în textele și propaganda din Rusia, pentru a-i păstra consonanța turco-tătară, altfel zis a limbii învinșilor, după ce Ecaterina cea Mare a anexat Hanatul Crimeei, în vreme ce numele Tighina a fost preferat în textele românești... poate și pentru că sună mai românește... deși nu înseamnă nimic!…
Rușii s-au invitat singuri ca musafiri, așadar, în această parte a lumii, încă de la anexarea Hanatului Crimeei, iar asta s-a putut reflecta în mod doar aparent straniu și în numele locurilor.
Ca o completare: “musafir”, termen arab, chiar dacă trecut tot prin persană…
Ironia face că și termenul de “musafir” ne vine, tot prin turcă, din arabă, construit pe rădăcina -sfr- care a mai dat și termenul, devenit acum universal: “safari”. Pe o rădăcină arabă în -sfr- cu sensul de a se deplasa, a călători, limba arabă construiește, cu prefixul mu-, noțiuni de actant: cineva care face ceva. Așa se face că de la “jihad” (război sfânt) avem “mujahid”, precum acei mujahidin, razboinicii afgani. De la “iștira” = cumpărătură – avem: “mușteriu”, cel care cumpără. Sau, de la “azan”, chemarea la rugăciune, avem “muezin”, cel care cheamă la rugăciune. Așa că de la “safar”, călătorie, avem în arabă “musafir”, călătorul. Același “safar” a mai dat în Africa termenul pentru călătoria de plăcere, însoțită de vânătoare: “safari”, dar mai ales: “musafir” = călătorul. În română, “musafir”, sub influență fanariotă, a luat sensul de oaspete în general. Un rest al legilor ospitalității, când orice călător (musafir) venit de la drum (safari) devenea oaspete.
