Vicepremierul pentru Reintegrare a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA în Republica Moldova. Despre ce au discutat
Situația regională, relațiile dintre Chișinău și Tiraspol, măsurile pozitive realizate de către autoritățile constituționale în raport cu locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, au fost principalele subiecte discutate astăzi de vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Kent Logsdon.

Oleg Serebrian a accentuat că atât politicile de reintegrare a țării, cât și mecanismele agreate în negocieri trebuie să conducă la reglementarea pașnică și definitivă a conflictului transnistrean, cu demilitarizarea în paralel a regiunii, restabilirea controlului din partea autorităților constituționale și completarea reformelor structurale pe întreg teritoriul țării.
Referitor la amendamentele recent operate privind incriminarea separatismului în legislația Republicii Moldova s-a accentuat că acestea nu vor afecta procesul de negocieri și persoanele de bună-credință, ci au menirea de a preveni și combate amenințările la adresa suveranității și integrității teritoriale a țării.