Politic

Șeful Legislativului îi răspunde ministrului rus de Externe: „Noi vom continua vectorul de integrare europeană, indiferent ce vor spune exponenții Kremlinului”

Republica Moldova va continua cale aderării la Uniunea Europeană indiferent de declarațiile celor de la Kremlin, a afirmat președintele Parlamentului Igor Grosu în cadrul unei emisiuni de TVR Moldova. Șeful Legislativului s-a referit la mesajul de ieri al ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, prin care a amenințat din nou Republica Moldova și a spus că ar putea repeta soarta Ucrainei.

„Noi vom continua vectorul de integrare europeană, indiferent ce vor spune exponenții Kremlinului. Este un nivel grav de degradare a comportamentului public în raport cu o țară - să ameninți tu, să faci asemenea declarații... din partea unui diplomat, să sfidezi normele elementare de comunicare cu o țară, atât șovinism și imperialism putred, din urma căruia miroase a moarte, a suferință, a distrugere, a sate rase de pe fața pământului. Toată lumea civilizată trebuie să se uite foarte atent la astfel de derapaje, de degradare”

Amintim că joi, Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a amenințat Republica Moldova afirmând, într-un interviu pentru o televiziune rusă, că țara noastră este următoarea care va repeta soarta Ucrainei.

Ministerul de Externe de la Chișinău a declarat că afirmațiile lui Serghei Lavrov „nu corespund adevărului și fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută a diplomației ruse”.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult