Sport

Real Madrid a debutat cu o remiză la Cupa Mondială a Cluburilor, după 1:1 cu Al-Hilal din Arabia Saudită

Echipa spaniolă de fotbal Real Madrid a fost ținută în șah de formația saudită Al-Hilal Er-Riad la Cupa Mondială a Cluburilor. Partida grupei H, disputată pe stadionul Hard Rock din Miami, s-a încheiat la egalitate, scor 1:1.

La primul meci cu antrenorul Xabi Alonso pe bancă, „los blancos” au deschis scorul în minutul 34 prin Gonzalo Garcia din pasa brazilianului Rodrygo. Al-Hilal, la care a debutat oficial tehnicianul italian Simone Inzaghi, a egalat relativ repede prin portughezul Ruben Neves, dintr-un penalty acordat după un fault comis de Raul Asencio.

Realul, care nu a putut conta în acest meci pe starul francez Kylian Mbappe, a avut pe final șansa de a obține victoria, dar uruguayanul Federico Valverde a ratat un penalty. Portarul marocan Yassine Bounou a fost la înălțime. În celălalt meci, echipa austriacă RB Salzburg a învins cu 2:1 gruparea mexicană Club de Futbol Pachuca.

Juventus Torino a debutat cu o victorie clară în fața formației la Al-Ain, scor 5:0. Bianconeri nu le-au dat nicio șansă adversarilor din Emiratele Arabe Unite. Portughezul Francisco Conceicao și francezul Randal Kolo Muani au izbutit „La Doppietta”, iar turcul Kenan Yildiz și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor.

În cealaltă partidă a grupei G, echipa engleză Manchester City a dispus cu 2:0 de formația marocană Wydad Casablanca. Golurile „citadinilor” au fost marcate de Phil Foden și Jeremy Doku. Antrenorul Pep Guardiola a optat să odihnească o serie de jucători importanți, precum Erling Haaland, Rodri, Ruben Dias, Bernardo Silva, Josko Gvardiol sau John Stones.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult