Revista presei internaționale // Slovacia deblochează noile sancțiuni ale UE împotriva Rusiei; Acord istoric între Germania și Marea Britanie

Presa internațională analizează evoluțiile din jurul celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, blocat și apoi acceptat de Slovacia. Publicațiile occidentale reflectă dificultățile Rusiei în întreținerea rafinăriilor, din cauza sancțiunilor și presiunilor crescânde exercitate de președintele american Donald Trump. Agențiile internaționale de presă semnalează, între timp, că în Europa cresc tensiunile sociale legate de reforme nepopulare, valuri de căldură record și conflicte generate de turismul excesiv.
Slovacia va susține al 18-lea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, după ce a obținut garanții privind prețul gazului, în urma negocierilor cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează Dennik SME. Potrivit publicației slovace, Bruxellesul a promis că va preveni un eventual deficit energetic pentru Slovacia, în contextul în care sancțiunile vizează și interdicții asupra gazoductelor rusești, inclusiv Nord Stream. Noul pachet prevede, de asemenea, măsuri împotriva unor bănci, companii chineze și navelor din flota fantomă a Rusiei, folosită pentru exportul petrolului ocolind sancțiunile occidentale, amintește Dennik SME.
The Moscow Times îl citează pe ministrul rus al Energiei, Serghei Țivilev, care a declarat în fața Consiliului Federației că sancțiunile occidentale împiedică reparațiile rafinăriilor, din cauza lipsei de echipamente importate. Aceeași publicație notează că majoritatea marilor rafinării din Rusia au fost construite sau modernizate cu tehnologii occidentale, iar înlocuirea acestora cu echipamente locale nu a reușit nici până în 2024. Anul trecut, producția a scăzut la un minim al ultimilor 12 ani, după mai multe atacuri ucrainene cu drone, mai scrie The Moscow Times.
Fostul ambasador al SUA în Ucraina, John Herbst, scrie în ziarul The Hill că recentele decizii ale președintelui american Donald Trump privind înarmarea Ucrainei și presiunile asupra Rusiei reprezintă un pas important, dar insuficient pentru a opri agresiunea militară rusă. Herbst consideră că administrația Trump trebuie să livreze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot, să impună sancțiuni împotriva statelor care sprijină Rusia și să folosească activele rusești înghețate pentru sprijinirea Kievului.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu pentru The New York Post, că Putin nu este pregătit pentru compromisuri și a avertizat că termenul de 50 de zile acordat Rusiei pentru a accepta un acord de pace va aduce doar mai multă moarte și distrugere. El a subliniat că președintele american Donald Trump are puterea de a forța Kremlinul să cedeze și l-a încurajat să impună rapid sancțiuni dure, care să provoace un „cutremur social” în Rusia. Liderul ucrainean a adăugat că va oferi administrației americane toate argumentele necesare pentru a susține această presiune economică.
The Economist scrie că atitudinea oscilantă a președintelui Donald Trump față de Ucraina subminează încrederea investitorilor și face ca amenințările sale la adresa Rusiei să pară neconvingătoare. Publicația notează că sancțiunile anunțate ar putea reduce veniturile Moscovei din exporturi fără a afecta prețul petrolului, dar măsuri mai dure ar duce la creșteri de preț și inflație – un risc politic pe care Trump îl evită. În acest context, relațiile economice ale SUA cu China și India complică aplicarea unor sancțiuni eficiente, explică The Economist. Totuși, Europa și Ucraina ar trebui să valorifice impulsul politic oferit de Trump pentru a construi un mecanism durabil de presiune asupra Rusiei, conchide ziarul.
Premierul britanic Keir Starmer a sugerat că Regatul Unit ar putea să se alăture Germaniei în achiziționarea de armament american pentru Ucraina, relatează Bloomberg. La o conferință comună cu cancelarul german Friedrich Merz, Starmer a declarat că Londra colaborează cu aliații pentru a sprijini eficient apărarea ucraineană, dar discuțiile sunt încă într-un stadiu incipient, notează agenția americană de presă. Germania a anunțat deja că va cumpăra două sisteme Patriot și un sistem Typhon pentru Kiev, în cadrul unui plan sprijinit de președintele american Donald Trump, scrie Bloomberg. Alte state europene, inclusiv Franța, nu vor participa la achiziția de armament american, dar promit livrări din surse europene, subliniază agenția de presă.
Regatul Unit și Germania au semnat un acord istoric, denumit „Acordul Kensington”, care prevede, printre altele, lansarea unei linii directe de tren între Londra și Berlin, relatează Reuters. Documentul acoperă și domenii precum apărarea, migrația, educația și colaborarea economică, iar investițiile germane vor crea peste 600 de locuri de muncă în Marea Britanie, detaliază agenția de presă. Proiectul urmărește eliminarea obstacolelor tehnice și administrative pentru noua rută feroviară și introducerea terminalelor electronice de frontieră, scrie Reuters. În plan militar, cele două țări vor coopera mai strâns și vor produce în comun echipamente, inclusiv sisteme de lovitură de mare precizie cu rază lungă de acțiune, mai scrie Reuters.
BBC transmite că premierul francez François Bayrou a provocat proteste ale formațiunilor politice din țară, după ce a propus eliminarea a două zile libere legale, pentru a reduce deficitul bugetar. Potrivit serviciului britanic de presă, propunerea de a elimina din rândul zilelor libere a doua zi de Paște și 8 mai a fost primită cu reticență chiar și de aliații săi politici, având în vedere tradiția puternică a protestelor muncitorești din Franța.
Grecia se pregătește pentru cel mai intens val de căldură din acest an, cu temperaturi care, începând de luni, 21 iulie, vor depăși 43-44 de grade Celsius timp de cel puțin patru zile, relatează To Vima. Potrivit specialiștilor citați de publicația elenă, luna iulie a acestui an ar putea deveni una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Temperaturile extreme, însoțite de o creștere periculoasă a poluării aerului, reprezintă un risc major pentru sănătatea persoanelor vulnerabile, avertizează experții intervievați de To Vima.
Orașul spaniol Malaga a lansat o campanie de educare a turiștilor, afișând reguli de respect în spațiile publice, pentru a evita conflictele cu localnicii, scrie AFP. Potrivit agenției de presă, regulile includ păstrarea curățeniei, respectarea ținutei decente, folosirea pistelor pentru biciclete și menținerea liniștii. Vara trecută, orașul a mărit amenzile pentru comportamente antisociale, cu sancțiuni de până la 750 de euro, relevă AFP. Manifestațiile împotriva turismului în masă cresc în Spania, fiind alimentate de criza locuințelor și scumpirea vacanțelor locale, ceea ce duce la un declin al turiștilor spanioli și la o creștere a vizitatorilor străini, explică agenția de presă.
Germania nu mai este principala destinație pentru solicitanții de azil din UE, fiind devansată de Spania, potrivit unui raport al Agenției Europene pentru Azil, citat de Financial Times. În mai, Spania a înregistrat 12.800 de cereri de azil, față de 9.900 în Germania, în contextul scăderii abrupte a solicitărilor venite din partea sirienilor, arată raportul. În schimb, în Spania a crescut numărul cererilor din Venezuela, pe fondul crizei economice din această țară și al politicii mai dure a SUA în materie de migrație, subliniază Financial Times. După căderea regimului Assad în Siria, autoritățile germane au suspendat temporar procesarea cererilor de azil venite din Siria și au deschis discuții despre eventuale repatrieri, notează publicația.
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac cunoscut pentru salturile sale extreme, a murit joi, 17 iulie, într-un accident de parapantă motorizată în Italia, la Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii, relatează publicația austriacă Kurier. Potrivit pompierilor, Baumgartner, în vârstă de 56 de ani, a pierdut controlul aparatului și s-a prăbușit într-o piscină de hotel, decedând pe loc. El a devenit faimos în 2012 pentru saltul din stratosferă realizat în cadrul proiectului Red Bull Stratos, dar și pentru numeroase alte sărituri spectaculoase de pe clădiri, poduri și statui, amintește Kurier.