Social

Domnica Manole ar putea primi despăgubiri morale de 800 de mii de lei în dosarul Referendumului

Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, fostă magistrată la Curtea de Apel, ar putea primi despăgubiri morale de 800 de mii de lei în dosarul Referendumului. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, de magistratul Petru Harmaniuc, iar banii urmează să fie achitați din bugetul Ministerului Justiției. Avocații Domnicăi Manole susțin că dosarul nu a avut bază probatorie și poate fi considerat unul politic.

Domnica Manole a solicitat în instanță prejudiciu moral în valoare de un milion de lei, cauzat de „acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și instanțelor de judecată, materializate în tragere ilegală la răspundere penală” ale fostei magistrate. Instanța a admis suma de 800 de mii de lei drept prejudiciul moral și 4500 de lei, cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost intentat în perioada guvernării Partidului Democrat, după ce Domnica Manole, pe atunci magistrată la Curtea de Apel Chișinău a admis o cerere a Platformei DA împotriva Comisiei Electorale Centrale privind inițierea unui referendum republican, ce viza alegerea președintelui țării cu vot direct. O săptămână mai târziu, Curtea Supremă de Justiție anulează hotărârea emisă de Domnica Manole și menține decizia CEC. În rezultat, procurorii intentează o cauză penală pe numele ei, în baza unui aviz eliberat de Serviciul de Informații și Securitate, incriminându-i că a „pronunțat cu bună-știință” o hotărâre contrar legii.

În 2019, după plecarea de la guvernare a PDM, procurorul pe caz, Eugen Rurac, a renunțat la învinuire, în urma audierii martorilor apărării.

Contactată de Radio Moldova Avocata Angela Popil care a apărat interesele Domnicăi Manole în instanță a afirmat că dosarul nu a avut bază probatorie și poate fi considerat unul politic.

*„După trei ani de calvar, umilințe și linșaj public, a ajuns procurorul în 2019 să renunțe la acuzare. Asta presupune că dosarul Domnicăi Manole a fost un dosar politic. Din start nu a fost întemeiat probatoriul. În situația în care acuzarea ajunge să renunțe la învinuire în primă examinare în fond a cauzei. Sentința de achitare în privința dnei Manole a fost pronunțată în luna august 2019. Noi am înaintat acțiune în instanță în 2022. În situația în care a fost linșată public dna Manole toți acești ani, mai mult, a fost demisă din funcție și nu a fost restabilită în funcția de judecător anume pentru cauza penală care a fost instrumentată împotriva ei”, a declarat Angela Popil.

Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 de zile.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult