„Vulturii roșii” vor să scrie istorie! Milsami țintește calificarea în grupa unică a Ligii Conferințelor

Milsami Orhei își continuă aventura în cupele europene inter-cluburi. Campioana noastră națională de fotbal va juca joi seara meciul-tur cu gruparea san-marineză AC Virtus Acquaviva din cadrul Turului 3 preliminar al Ligii Conferințelor UEFA! „Vulturii roșii” sunt deciși să ajungă până în grupa unică a competiției.
Pentru a-și atinge obiectivul Milsami Orhei trebuie să elimine din competiție mai întâi pe AC Virtus, campioana statului San Marino, iar apoi să repete isprava în play-off-ul Ligii Conferințelor, unde va avea drept adversară învinsa dublei manșe dintre formația bosniacă HŠK Zrinjski Mostar și cea islandeză FC Breiðablik.
„Trebuie să trecem mai întâi de Virtus și apoi să ne gândim la următorul adversar. Cu siguranță, cum a spus și antrenorul principal, este un vis, cel puțin pentru mine. Este o competiție în care nu am ajuns niciodată în faza grupei. Îmi doresc foarte mult acest lucru.", a declarat Radu Gînsari, căpitan Milsami Orhei
„Trebuie să recunoaștem că am avut noroc la tragerea la sorți. Avem șanse mari să ajungem în grupa unică. Dacă ne vom califica în play-off acolo vom avea un adversar aproximativ de valoarea noastră. Trebuie să ne mobilizăm pentru că o astfel de șansă poate fi o dată în viață. Dar acum ne gândim la Virtus, următorul adversar. Nu trebuie să-i subestimăm. Nu vom permite să ne creeze probleme.", a menționat Igor Picușciac, antrenor Milsami Orhei
Milsami se va confrunta cu AC Virtus din San Marino, un stat în care fotbalul e la nivel de amatori. Chiar și așa, componenții echipei din minusculul stat visează frumos și vor să obțină o performanță istorică.
„Toți fotbaliștii din lotul actual sunt amatori. Au și alte profesii. Pentru ei fotbalul este o pasiune. Practic toți s-au învoit de la serviciu pentru a fi aici și a juca acest meci. Milsami este o echipă foarte puternică, dar noi vom încerca să avansăm cât putem în această competiție.", a dezvăluit Luigi Bizzotto, antrenor AC Virtus
„Este pentru prima dată când o echipă din San Marino a ajuns într-un Tur 3 preliminar în cupele europene. Nu ne gândim la înfrângere, visul continuă, nu ne-am trasat limite.", a spus Nicola Gori, fundaș AC Virtus
Meciul Milsami Orhei - AC Virtus se va juca pe stadionul Zimbru din Chișinău, joi-seară, de la ora exactă 19. Returul este programat peste exact o săptămână, în San Marino.