Revista presei

Revista presei // Protestul organizat de susținătorii lui Șor, un test pentru Poliție; Lideri ai opoziției pro-ruse, la Moscova

Numirea noii componențe a Curții Constituționale în cadrul unei sesiuni speciale a Parlamentului, protestul organizat de susținători ai oligarhului fugar Ilan Șor, în zona Gării feroviare din Chișinău, dar și multiplele vizite efectuate în Federația Rusă de lideri ai opoziției parlamentare din RM, în preajma alegerilor, sunt printre cele mai relatate subiecte din presa națională.

Publicațiile naționale relatează că Domnica Manole a fost realeasă în funcția de președintă a Curții Constituționale. Președintele Curții este ales prin vot secret, pentru un termen de 3 ani, cu majoritatea de voturi ale judecătorilor, notează Cotidianul. Iar NewsMaker amintește că Domnica Manole este judecătoare la Curtea Constituțională din 2019 și a deținut de două ori funcția de președintă a instituției.

Tot duminică, în cadrul unei sesiuni speciale a Parlamentului, au depus jurământul judecătorii curții constituționale, într-o atmosferă marcată de protestele opoziției parlamentare, nemulțumite de modul în care aceștia au fost numiți în funcție, constată agenția IPN.

Mai multe instituții de presă scriu despre acțiunea de protest organizată sâmbătă în zona Gării feroviare din Chișinău, de susținătorii fugarului lan Șor. Huliganism, consum de alcool și aproape 70 de persoane sancționate, rezumă TVR Moldova.

La protest ca la lucru: Au zis că ne vor da și bani, dar nu știu când. E titlul unui reportaj cu susținătorii lui Ilan Șor, publicat de Europa Liberă.

Așa-numitul protest organizat de susținătorii lui Ilan Șor în zona Gării din Chișinău a urmărit în principal testarea capacității de reacție a Poliției și o tentativă de a stimula mobilizarea oamenilor prin plată, a declarat pentru Moldova 1 expertul comunității Watchdog, Andrei Curăraru. Potrivit lui Curăraru, acțiunea s-a transformat rapid într-un eveniment mai apropiat de un bâlci, cu animatori costumați în personaje din desene animate, decât de un protest autentic. Expertul consideră că „acum protestul nu va lua amploare, iar Ilan Șor va ține majoritatea finanțării pentru luna septembrie, când astfel de manifestații ar putea să influențeze procesul electoral”.

Numeroase publicații atrag între timp atenția la vizitele efectuate aceste zile în Federația Rusă de lideri ai opoziției parlamentare. La două zile după ce ar fi vizitat Rusia, Victoria Furtună, lidera Partidului „Moldova Mare”, a depus actele la CEC, scrie Newsmaker. Și liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a fost surprins vineri seară pe Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit TVR Moldova. Politicianul a confirmat că se întoarce din capitala Federației Ruse, dar sustine că vizita a fost în scop personal. Recent, Irina Vlah, Victoria Furtună și Vasile Tarlev, lideri ai blocului "Patriotic", din care face parte și Dodon, au fost suprinși și ei pe Aeroportul Chișinău, amintește postul de televiziune. Potrivit surselor TVR Moldova, aceștia ar fi mers la Moscova unde ar fi avut o serie de întrevederi cu oficiali ruși, între care și cu prim-adjunctul șefului Administrației prezidențiale a Rusiei, Serghei Kirienko, care i-ar fi asigurat de sprijin pentru campanie. Experții de la Chișinău susțin că aceste vizite vizează trasarea ultimelor strategii pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Liderii blocului electoral "Patriotic" ar fi primit sarcini pentru campania electorală și „instrucțiuni să nu se atace reciproc”, mai scrie TVR Moldova.

Sunt Voronin, Dodon, Vlah și Tarlev patrioți? Ai cărui stat? – se întreabă editorialistul Ziarul de Gardă, Victor Moșneag. Ce fac politicienii moldoveni care-și spun patrioți? Primesc salarii din Rusia (și nu doar salarii), se duc mai că săptămânal în Rusia pentru „negocieri” din numele R. Moldova (dar ca atare, pentru indicații), îl ridică în slăvi pe Putin, își fac fotografii cu poza lui, se întâlnesc cu el și cu oamenii lui și nu condamnă niciodată războiul și statul agresor. Poți să fii patriot al R. Moldova și să faci asemenea lucruri? –se întreabă retoric ZdG.

Agora publică între timp un nou episod al podcastului „Hai să ne înțelegem”, dedicat corupției electorale, cu fostul președinte al Curții Constituționale, fost ministru al Justiției, Alexandru Tănase. „Îmi amintesc acum 30 de ani cum umblau moldovenii în Turcia și-și vindeau rinichii. Cam cu asta se compară și corupția electorală. Omului îi părea că merge în Turcia, vine fără un rinichi și vine acasă cu niște bani. Dar nu înțelegea că și-a distrus propriul viitor, mulți dintre ei au decedat și nu au mai avut o viață sănătoasă. Exact asta se întâmplă și cu vânzarea votului. Ni se pare că luând niște bani pentru a vota cum ți se spune sau pentru a manipula niște vecini, prieteni, cumva sunt niște bani veniți din pod și care nu au nicio consecință. Ei au consecință. Au consecință socială pentru copiii tăi. Tu furi viitorul copiilor tăi.”

De ce este important ca Diaspora să participe la alegerile parlamentare din 28 septembrie? – caută răspuns ZdG, care a discutat cu cetățeni ai R. Moldova din diasporă despre importanța participării lor la alegerile din R. Moldova. Anastasia Parvan, Elveția: „Participarea diasporei la vot este crucială, deoarece noi, ca lideri ai comunităților din afară, avem datoria de a ne face auzită vocea în procesul democratic al R. Moldova. Nu avem nevoie de experiențe noi de conducere, ci de stabilitate și continuitate în dezvoltarea țării noastre. Implicarea noastră în alegeri nu este doar o responsabilitate civică, ci și o oportunitate de a susține un viitor bazat pe principii solide și pe valori durabile. Fiecare vot reprezintă un pas spre consolidarea democrației și o dovadă că ne pasă de viitorul Moldovei”. Ion Ciobanu, Franța: „În primul rând, este important ca diaspora să iasă la vot pentru că trebuie să-și exercite dreptul constituțional, dar și datoria de cetățeni. În al doilea rând, e important să ieșim la vot pentru că votul cetățenilor din diasporă poate fi decisiv, poate înclina balanța, așa cum s-a întâmplat deseori în situații critice. Ca cetățean al statului, mă interesează soarta acestei țări”.

Lidia Petrenco

Lidia Petrenco

Autor

Citește mai mult