Externe

Volodimir Zelenski a criticat plafonarea prețului pentru un baril de petrol rusesc la 60 de dolari

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat sâmbătă plafonarea prețului pentru un baril de petrol rusesc la 60 de dolari printr-un acord al UE, G7 și Australiei, estimând că „nu este o decizie serioasă”, scrie Agerpres. Cursul barilului de petrol rus este în prezent în jur de 65 de dolari, puțin sub plafonul european.

Hotnews
Sursa: Hotnews

Șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat sâmbătă că plafonul de preț pentru petrolul rusesc ar trebui redus la 30 de dolari pe baril pentru a lovi mai puternic economia Rusiei.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse Dmitri Peskov, citat de RIA Novosti a declarat că Rusia nu va accepta plafonarea prețului pentru petrolul rusesc și analizează un răspuns la această decizie.

Țările din G7, împreună cu Australia, au convenit vineri să plafoneze prețul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, după acordul la care au ajuns mai devreme cele 27 de țări ale Uniunii Europene. Scopul acestei plafonări este de a diminua veniturile Moscovei și capacitatea de finanțare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult