Alegeri

Alegeri locale noi: partidele care luptă pentru funcțiile de primari și consilieri locali în șase sate și orașe

Locuitorii a șase comune, sate și orașe din R. Moldova vor fi chemați, pe 16 noiembrie, la urne pentru a-și alege primarii, iar în cazul a două dintre acestea, care au acceptat procesul de amalgamare voluntară – și consilierii locali.

Mai exact, la urne vor merge, peste o lună, locuitorii orașului Leova din raionul cu același nume, cei din comuna Natalievca, raionul Fălești, din comuna Călinești, raionul Fălești, din comuna Cremenciug, raionul Soroca, precum și cei din satele Bașcalia, raionul Basarabeasca, și Ustia din raionul Glodeni.

În total, în cursă au fost înregistrați 12 candidați pentru funcția de primar – zece înaintați de partide și doi independenți, precum și șapte concurenți electorali pentru funcția de consilier în consiliul local, care au propus 78 de candidați.

În satul Bașcalia a fost înregistrat în singur candidat la funcția de primar, acesta fiind independent. În celelalte localități candidează câte două sau trei persoane la conducerea primăriilor.

Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Socialiștilor au în cursa electorală câte trei candidați, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei – doi, Liga Orașelor și Comunelor – unul, ceilalți doi fiind independenți.

Menționăm că orașul Leova și comuna Călinești din raionul Fălești își vor alege și consiliile locale, urmare a procesului de amalgamare voluntară. Astfel, orașul Leova va forma o singură unitate administrativă împreună cu satele Sârma, Tochile-Răducani și Sărata-Răzeși, iar comuna Călinești din raionul Fălești va fi consolidată prin includerea comunei Chetriș și a satului Hâncești.

„Este un proces absolut voluntar, inițiat de patru primari din raionul Leova, care au decis și au conștientizat că împreună e mai ușor decât fiecare separat, că problemele cetățenilor sunt mult mai complexe în ultima perioadă, iar instrumentar de a soluționa această problemă este din ce în ce mai puțin. Ne confruntăm cu o lipsă acută de cadre pregătite, în special, în atragerea investițiilor, a fondurilor extrabugetare”, a spus anterior primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean, care candidează, pe 16 noiembrie, pentru un nou mandat.


Candidații la funcțiile de primari și consilieri locali, la alegerile noi din 16 noiembrie:

Bașcalia, raionul Basarabeasca

Natalievca, raionul Fălești

Ustia, raionul Glodeni

Cremenciug, raionul Soroca

Orașul Leova, raionul Leova

Călinești, raionul Fălești

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult