Revista presei

Revista Presei | Obiectivele Guvernului Munteanu: salariu minim de 10 mii de lei, burse și pensii mai mari și încheierea negocierilor de aderare la UE

Componența viitorului cabinet de miniștri și programul de guvernare au fost cele mai discutate subiecte în presa moldovenească. La fel, publicațiile scriu despre noile sancțiuni impuse de UE administrației de la Tiraspol și de ce a scăzut dramatic producția de ulei de floarea soarelui. Detalii, în revista presei.

Programul viitorului Guvern moldovean, pe care îl va conduce Alexandru Munteanu, se numește „UE, pace, dezvoltare” și are printre obiective încheierea negocierilor de aderare la UE până în anul 2028, o „economie prosperă” și reunificarea treptată a celor două maluri ale Nistrului. Europa Liberă scrie că programul are 15 pagini și este împărțit pe capitole. Acesta prevede majorarea treptată a salariului minim până la cel puțin 10 mii de lei și respectiv, 25 de mii de lei pentru salariul mediu. Fără a da cifre concrete, cabinetul Munteanu promite creșterea pensiilor și majorarea cu 30 la sută a beneficiarilor de asistență socială. Mai multe detalii, vedeți în articol.

Iar pe mold-street.com vedeți lista completă a viitorului Guvern. În echipa Guvernului Muntean, nouă miniștri sunt din cabinetul Recean. Printre numele noi sunt Eugen Osmochescu – viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării; Valeriu Chiveri – viceprim-ministru pentru Reintegrare; Vladislav Cojuhari – ministrul Justiției; Andrian Gavriliță – ministrul Finanțelor; Natalia Plugaru – ministra Muncii și Protecției Sociale; Emil Ceban – ministrul Sănătății; Gheorghe Hajder – ministrul Mediului; Cristian Jardan – ministrul Culturii.

Mai mulți miniștri propuși de premierul desemnat Alexandru Munteanu în noul Guvern sunt experți recunoscuți în domeniile civice. Însă, atunci când aceștia se vor confrunta cu sistemul și cu intrigile guvernamentale, este posibil să nu facă față provocărilor. IPN propune opinia expertului Comunității Wathdog, Ștefan Bejan, care a precizat că există candidaturi cu experiență în domeniul civic, dar fără background în structurile guvernamentale. „Am mai avut miniștri care au venit din societatea civilă și s-au ciocnit cu aparatul de stat și intrigile guvernamentale și nu au făcut față”, a precizat expertul. Potrivit lui Ștefan Bejan, unii miniștri au rămas în fotolii fie din cauza că sunt de puțin timp în funcție, fie că „ nu există doritori de a veni în funcții.

UE prelungește cu un an sancțiunile împotriva liderilor separatiști de la Tiraspol. Newsmaker.md scrie că măsurile restrictive, adoptate inițial în 2010, vizează 16 persoane din structurile autoproclamate de la Tiraspol. Pe listă se regăsesc fostul lider Igor Smirnov și fiii acestuia, fostul șef al departamentului de externe Valeri Litskai, dar și actualul lider nerecunoscut al regiunii, Vadim Krasnoselski. Potrivit Consiliului UE, sancțiunile prevăd interdicții de călătorie pe teritoriul statelor membre, interzisă fiind și tranzitarea acestor țări.

Autoritățile din Republica Moldova traversează o perioadă favorabilă pentru a recâștiga controlul asupra Autonomiei Găgăuze și a limita influența politică a fugarului Ilan Șor în regiune. Moldova 1 a consultat opinia comentatorului politic Andrei Andrievschi, care este de părere că Șor și apropiații săi și-au diminuat activitatea și, aflați în prezent la Moscova, încearcă să găsească explicații pentru eșecul electoral și să-și „reorganizeze strategiile politice”. Comentatorul a remarcat că, deși majoritatea liderilor găgăuzi asociați cu Ilan Șor au fost sancționați, președintele Adunării Populare din Găgăuzia, Dmitri Constantinov, este o excepție. „Probabil, i s-a transmis un semnal că lucrurile se pot schimba și că trebuie să revină în câmpul constituțional”, a presupus Andrievschi.

De ce Republica Moldova a rămas legată de Lukoil până în pragul sancțiunilor americane. Pe RFI găsiți o analiză care scoate la iveală faptul că deși autoritățile de la Chișinău au promis în repetate rânduri reducerea dependenței de companiile rusești, Lukoil rămâne unul dintre principalii furnizori ai statului. Printre beneficiarii direcți s-au numărat Poșta Moldovei, Serviciul Vamal, Primăria Chișinău și zeci de alte instituții publice. Explicația oficială este că Lukoil oferea prețurile cele mai mici și avea capacități logistice puternice — depozite, transport și rețea de stații. Publicația scrie că experții recomandă un audit al tuturor contractelor statului cu Lukoil în ultimii doi ani, care ar putea arăta pentru prima dată dimensiunea reală a banilor publici ajunși la compania rusă.

Producția de ulei de floarea-soarelui, în scădere cu 70%, titrează agora.md. În paralel, exportul de semințe de floarea-soarelui s-a dublat, ceea ce a redus din disponibilitatea pentru procesare internă și a stimulat importul de ulei. Explicațiile au fost oferite de Ministerul Agriculturii. Din cauza scăderii cu 72% a producției moldovenești, a fost nevoie să se importe mai mult ulei din alte țări, pentru a acoperi deficitul de pe piață. În plus, declară autoritățile, țările vecine au fabrici mari și costuri mai mici pentru producerea uleiului, față de producătorii locali.

Directorul școlii din Teleșeu, Orhei a fost condus pe ultimul drum. Ziarul de Gardă scrie că Ministerele Sănătății și Educației vin cu precizări despre cauzele decesului. Profesorul de 35 de ani ar fi murit din cauza unor „probleme foarte serioase de sănătate”, a explicat ministrul Educației Dan Perciun, fără a oferi alte detalii din motive de confidențialitate. Totuși, el a ținut să menționeze că nu este vorba de suprasolicitare sau aspecte legate de volumul de muncă, așa cum s-a vehiculat în presă.

Explozia dintr-un bloc de locuințe din Florești, care a ucis un bărbat, a rănit o adolescentă și a lăsat, temporar, pe drumuri câteva zeci de familii, reamintește pericolul pe care îl reprezintă utilizarea necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale. TVR Moldova propune un reportaj realizat într-un bloc din Durlești, unde oamenii așteaptă de zeci de ani să fie conectați la rețeaua de gaz, iar singura lor sursă de alimentare sunt acum buteliile. Doar 20 din cele peste 100 de apartamente ale blocului sunt conectate la rețeaua de gaz. Pentru că se tem, unii locatari au renunțat complet la utilizarea gazului natural. Detalii, vedeți în reportaj.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult