Social

Igor Grosu cere amenzi mai dure pentru vitezomani, după mesajul unei tinere rămasă fără picioare în urma unui accident

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, solicită amenzi mai dure pentru șoferii care încalcă regulile de circulație. În debutul ședinței plenare de astăzi, șeful legislativului a adresat un mesaj public către toate instituțiile responsabile, prin care cere să fie înăsprite pedepsele pentru cei vinovați. „Viața are prioritate, iar toți vinovații trebuie pedepsiți”, a menționat Igor Grosu.

Igor Grosu a făcut referire la o puternică lecție de viață oferită de o tânără din capitală, victima unui accident teribil. Tânăra a fost lovită în plin, pe viaduct, de o mașină care circula cu o viteză mult peste limita admisibilă.

„Am citit mesajul plin de speranță al acestei tinere care a fost la un pas de moarte – un mesaj emoționant despre solidaritatea oamenilor simpli, trecătorilor sau martorilor accidentului care i-au acordat imediat primul ajutor, serviciilor specializate care au ajuns imediat la fața locului și al medicilor de la Urgență care au făcut practic imposibilul și i-au salvat viața. Rămasă fără picioare, Marcela începe o nouă viață și are nevoie de ajutorul nostru. Vreau să o asigur că Parlamentul va face tot posibilul pentru a înăspri legislația pentru șoferii care nu respectă viteza”, a transmis președintele Parlamentului.

Accidentul rutier a avut loc în urmă cu o săptămână pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al capitalei.

Potrivit oamenilor legii, un automobil de marca Volkswagen s-a izbit într-un Volvo condus de o tânără de 26 de ani. În urma impactului Volkswagenul a fost proiectat pe altă bandă.

Potrivit poliției, în acele momente tânăra deja ieșise din automobilul ei, și s-a apropiat de portbagaj pentru a căuta și a instala triunghiul de avarie pe șosea, moment în care a fost tamponată de un alt automobil, fiind practic strivită între două vehicule.

Imediat a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital în stare gravă.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult