Revista presei // R. Moldova poate finaliza negocierile de aderare până în 2028, dacă accelerează ritmul reformelor

Presa națională își îndreaptă atenția asupra raportului anual vizând extinderea UE, dat publicității la Bruxelles pe 4 noiembrie. Instituțiile mass-media o citează pe comisara pentru Extindere, Marta Kos, potrivit căreia, RM și-a intensificat semnificativ cooperarea cu Uniunea Europeană, în pofida amenințărilor hibride continue și a încercărilor de a destabiliza țara și cursul ei European.
R. Moldova, printre țările cu cele mai mari progrese în drumul spre UE – titrează realitatea.md. Raportul anual privind extinderea confirmă că statul a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea primelor clustere de negociere și că ritmul reformelor va fi decisiv pentru următoarele etape,notează sursa citată.
Comisia crede că, până la sfârșitul anului Chișinăul va îndeplini și condițiile pentru deschiderea celorlalte trei clustere și promite să acționeze așa încât Consiliul European, adică țările membre ale UE, „să poată aproba deschiderea tuturor clusterelor până la sfârșitul anului”, transmite Deutsche Welle. Publicația atrage însă atenția că blocajul ar putea veni din partea Ungariei care, deși spune că nu are nicio pretenție față de R. Moldova, prin blocarea Ucrainei afectează și Chișinăul, pentru că cele două state sunt tratate „la pachet” în faza deschiderii negocierilor, explică editorialtul Vitalie Călugăreanu. Mai multe soluții de deblocare a acestei situații sunt pe masa liderilor europeni, dar deocamdată un mecanism agreat nu a fost vociferat, precizează publicația.
Comisia Europeană va depune eforturi ca, în luna noiembrie, Consiliul UE să deschide toate clusterele de negociere cu Republica Moldova și Ucraina. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, citată deportalul Deschide.md. Reprezentantul UE a adăugat că dacă Totuși, nu va fi posibil, UE și guvernele celor două state candidate pot avansa reformele și fără deschiderea clusterelor de negociere. Astfel, spune Kos, sunt discuții cu președinția daneză a UE pentru a începe negocierile la nivelul grupurilor de lucru, precizează publicația.
Obiectivul Republicii Moldova de a finaliza negocierile de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 este realizabil, cu condiția că țara va accelera ritmul reformelor. Este o altă constatare din Raportul anual privind extinderea, la care atrage atenția News Maker.
Regiunea transnistreană nu blochează drumul european al Republicii Moldova, a confirmat, marți, comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, citată de IPN. Oficiala și-a exprimat încrederea că o soluție va fi identificată înainte ca Republica Moldova să devină stat membru al Uniunii Europene, observă agenția de presă. Comisara a evidențiat unele progrese vizibile, printre care transmiterea în regiune a posturilor media cu emisie de la Chișinău. De asemenea, ea a subliniat că regiunea transnistreană va beneficia, la rândul ei, de fondurile europene alocate prin Programul de creștere economică a Republicii Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, mai scrie IPN.
Republica Moldova se află într-un moment-cheie al parcursului european, odată cu publicarea raportului Comisiei Europene privind extinderea și organizarea summitului de la Bruxelles cu liderii Ucrainei, R. Moldova și Balcanilor de Vest, scrie Moldova 1. Experții în politici europene, citați depostul de televiziune, consideră că Chișinăul a intrat în etapa decisivă a negocierilor, însă urmează cele mai dificile reforme, în special în justiție și administrație. Fostul negociator-șef al României la UE, Răzvan Cotovelea, aflat în aceste zile la Chișinău pentru a sprijini Guvernul în negocierea fondurilor europene: „Reformele grele însă de acum încep. (…) Trebuie să terminăm odată cu raioanele și cu abordarea rusească, sovietică, și să trecem la un sistem european bazat pe NATS II, pe județe și pe o regionalizare în funcție de regiunile și resursele țării”, a punctat fostul negociator-șef al României la UE în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la Radio Moldova. Răzvan Cotovelea a subliniat și necesitatea eficientizării instituțiilor anticorupție, precum și clarificarea procedurilor de numire la Curtea Supremă de Justiție.
Tot postul public de televiziune subliniază că Republica Moldova are în față o oportunitate fără precedent: 1.9 miliarde de euro din partea Uniunii Europene, prin Planul de Creștere dedicat țărilor candidate. Fondurile ar putea impulsiona economia, însă Banca Mondială avertizează că succesul depinde de modul în care autoritățile vor reuși să pună în practică reformele cerute de Bruxelles, notează postul de televiziune. Acest pachet european nu este doar un sprijin financiar, ci și un test de seriozitate, potrivit economistului superior de la Banca Mondială, citat de Moldova 1. Cele 1.9 miliarde de euro includ granturi în valoare de 400 de milioane de euro și împrumuturi avantajoase, care vor fi disponibile pe o perioadă de cinci ani, amintește sursa citată.
Republica Moldova a fost apreciată de Comisia Europeană pentru progresele remarcabile înregistrate în sectorul energetic, notează Moldpres. Raportul anual 2025 privind progresele țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană evidențiază transformările esențiale realizate la capitolele 15 – Energie și 21 – Rețele Transeuropene, considerate cruciale în procesul de integrare europeană, menționează agenția de presă.
Cotidianul atrage atenția la un nou avertisment transmis de Președinta Maia Sandu, potrivit căreia Rusia își schimbă tacticile de influență în regiune, încercând să controleze instituțiile statului de la Chișinău prin intermediul unor persoane loiale. Declarațiile au fost făcute la summitul „Euronews World” de la Bruxelles, dedicat extinderii Uniunii Europene. Șefa statului a subliniat că rezistența Ucrainei rămâne obstacolul principal pentru care Moscova nu poate acționa militar, însă pericolul rămâne ridicat la nivel politic și strategic.
Vocea Basarabiei menționează că în prima zi de la lansarea platformei compensatii.gov.md, cetățenii Republicii Moldova au manifestat un interes sporit pentru solicitarea compensațiilor la energie. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, au fost depuse aproximativ 95 700 de cereri, dintre care peste 38 000 au fost completate cu ajutorul registratorilor desemnați să sprijine persoanele care întâmpină dificultăți în utilizarea platformei.
Actele de stare civilă vor fi digitalizate treptat până în 2026. Formatul pe hârtie, va fi eliberat la cerere – transmite Agora. O hotărâre de Guvern în acest sens urmează să fie supusă votului la ședința Executivului din 5 noiembrie, notează sursa citată. Astfel, din luna noiembrie, se trece la digitalizarea completă a eliberării certificatelor de naștere, căsătorie și deces. Proiectul include și reducerea cu circa 10% a tarifelor pentru serviciile electronice comparativ cu cele prestate la ghișeu, pentru a stimula utilizarea platformelor guvernamentale servicii.gov.md, MCabinet și Mdelivery, observă Agora.
Iar jurnal.md notează că divorțul ar putea deveni mai costisitor în Republica Moldova. Executivul urmează să discute, în ședința de miercuri, 5 noiembrie, un proiect de hotărâre care prevede creșterea taxei pentru înregistrarea divorțului de la 210 lei la 900 de lei, precizează autorul articolului.