Economic

Facturile la energie ale cetățenilor au fost mai mici, în ultimii patru ani, inclusiv datorită sprijinului financiar al Italiei

Facturile la energie ale cetățenilor R. Moldova au fost mai mici, în ultimii patru ani, inclusiv datorită sprijinului Italiei. Autoritățile de la Roma au alocat în această perioadă 90 de milioane de euro, destinate compensării cheltuielilor la căldură și energia electrică.

Premierul Alexandru Munteanu i-a mulțumit ambasadorului Italiei în Republica Moldova, Giuseppe Maria Perricone, pentru sprijin, subliniind „dialogul activ” dintre autoritățile celor două state.

Italia rămâne un bun prieten și un partener strategic important al Republicii Moldova, iar legăturile noastre sunt foarte strânse, inclusiv datorită diasporei noastre numeroase din Italia, care contribuie la economia ambelor state. Oamenii noștri sunt respectați și s-au integrat frumos”, a afirmat premierul Munteanu, la întrevederea cu diplomatul italian, care a avut loc pe 12 noiembrie.

Potrivit prim-ministrului, datorită Acordului privind securitatea socială, de la 1 septembrie 2025, moldovenii care au muncit în Italia pot primi pensie pentru anii lucrați, indiferent dacă rămân acolo sau revin acasă. Asemenea acord cu Italia au doar Albania și Republica Moldova. Totodată, din 8 noiembrie 2025, a intrat în vigoare Acordul privind conversiunea permiselor de conducere moldovenești în Italia.

Premierul Alexandru Munteanu a exprimat interesul pentru intensificarea relațiilor economice și atragerea investitorilor italieni în Republica Moldova și a salutat deschiderea Biroului Agenției italiene pentru cooperare și dezvoltare, la Chișinău.

De asemenea, oficialii au discutat despre necesitatea continuării cooperării bilaterale în domenii importante precum apărarea, modernizarea agriculturii și securitatea energetică.

Ambasadorul Giuseppe Maria Perricone a menționat, la rândul său, că Italia va continua să sprijine Republica Moldova în calea integrării europene, în domeniul protecției sociale și al proiectelor care aduc beneficii cetățenilor.

Menționăm că Italia se află în top patru parteneri economici ai Republicii Moldova, iar în țara noastră activează circa 1.200 de companii italiene.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult