Dublu omor la Nisporeni: mamă și fiică, găsite fără suflare. O rudă a acestora a fost reținută

Ar fi ucis o femeie de 42 de ani și pe fiica acesteia de 19 ani pentru a se răzbuna. Totodată, suspectul ar fi încercat să ascundă urmele dublului omor.
Un bărbat de 48 de ani a fost reținut pe 20 noiembrie de polițiști, la scurt timp după descoperirea a două cadavre într-o gospodărie din Nisporeni.
„Oamenii legii au găsit, în locuință, cadavrul unei femei de 42 de ani, cu o plagă la nivelul gâtului. În curtea gospodăriei, a fost depistat și corpul neînsuflețit al fiicei acesteia, în vârstă de 19 ani”, detaliază Inspectoratul General al Poliției.
Investigațiile și expertiza laboratorului criminalistic din cadrul Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare au stabilit că victimele au fost omorâte.
Potrivit polițiștilor, suspectul de 48 de ani este rudă cu cele două femei, ar fi acționat din răzbunare și ar fi încercat să însceneze suicidul fiicei pentru a ascunde urmele dublului omor.
Individul urmează să fie reținut pentru 72 de ore și riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.