Îngrijorare în piețe după depistarea produselor neconforme: „Organele competente trebuie să-și facă lucrul”
Specialiștii din domeniul siguranței alimentare atenționează oamenii să cumpere produse doar din locuri autorizate, după ce, zilele trecute, la frontieră au fost depistate cinci tone de bomboane și 15 tone de pătrunjel și mărar, care conțineau substanțe periculoase pentru sănătate. Descoperirile au ridicat semne de întrebare atât în rândul cumpărătorilor, cât și al vânzătorilor din piețe. Unii susțin că marfa lor este crescută natural, iar alții cerând controale mai dese.


În piețele din capitală, vânzătorii ne-au spus că produsele pe care le propun cumpărătorilor sunt crescute natural, în gospodăriile lor.
„Acum nu se importă, acum tot e moldovenesc, dacă o să fie frig, acesta dispare, acum e ultimul”.
„Acesta e moldovenesc, de al nostru, de acasă. De ce să mai punem chimicale și așa lumea moare și să mai pui din acestea?”.
„Pătrunjelul e din grădină de la oameni”.
Pe de altă parte, cumpărătorii cer controale mai riguroase ale importatorilor.
„Moldova trebuie să producă a lor pătrunjel acesta, nu trebuie să-l aducă de peste hotare. În primul rând, duc răspundere autoritățile de la vamă, ei trebuie să aibă grijă să controleze toate actele, nu omul simplu care vine și procură de la piață”.
„Organele competente trebuie să-și facă lucrul”.
„Noi nu putem să depistăm asta, nu putem să vedem, de unde să știm noi? Dacă cumperi de la oamenii care vin de la țară, acolo cred că mai degrabă sunt normale”.

Echipa de filmare a mers și la tarabele cu dulciuri, însă bomboane cu aditivul interzis în Republica Moldova, depistat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), nu se vindeau. Cumpărătorii spun că nu știau de acest caz și că aleg doar dulciurile pe care le cunosc.
„Oh, mie îmi plac bomboanele și cam nu aș dori să se întâmple așa ceva. Uitați-vă, îmi plac și acestea și acestea, dar nu sunt sută la sută sigură că poate să fie și așa ceva”.
„Nu știu, eu cumpăr și parcă sunt normale. Chimicatele cred că trebuie de depistat, iar oamenii care se ocupă cu așa ceva, ceva bun nu-i așteaptă”.
Autoritățile depistează des produse neconforme, iar medicii avertizează că consumul frecvent de alimente cu aditivi poate crește riscul unor boli cronice.
„Dacă vedem E-uri sau o tăbliță întreagă de E-uri, deja să ne punem întrebări. Asta nu înseamnă că dacă am mâncat o prăjitură deodată ne vom îmbolnăvi, dar atunci când se consumă regulat, în fiecare zi se consumă, riscuri de maladii cronice sunt, riscurile de diabet zaharat, riscurile endocrine”, spune Luminița Suveică, doctor endocrinolog-nutriționist.
„Permanent se depistează produse neconforme, inspectorii acționează rapid, interzic introducerea pe piață, se restricționează comercializarea. În caz că sunt plasate, sunt retrase de la consumator. Recomandăm ca să se procure produse doar din magazine autorizate, să nu se procure produse alimentare de la comercianții ambulanți, în care nu poți să ai încredere în siguranța produselor alimentare”, a subliniat Marina Dintiu, șefa Direcției siguranța alimentelor de origine nonanimală din cadrul ANSA.

Anual, ANSA prelevează peste zece mii de probe pentru a preveni orice potențială problemă de siguranță alimentară.
CITIȚI ȘI:
Tone de mărar și pătrunjel cu pesticide, interzise pe piața din R. Moldova
Două tone de amidon de cartofi, distruse de ANSA: conțineau OMG
Atenție, consumatori! Un lot de hrișcă contaminată, retras de pe piață
ANSA: 18 tone de banane și varză chinezească neconforme au ajuns pe masa consumatorilor în acest an