Primul martor, audiat în dosarul în care fostul deputat Andronachi este învinuit de spălare de bani
Primul martor în dosarul în care fostul deputat democrat Vladimir Andronachi este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari a fost audiat la ședința de judecată care a avut loc pe 24 noiembrie. Andronachi a lipsit de la proces, însă la ședință a participat complicele său, Anatolie Blonschi.
Martorul audiat a fost arhitectul Victor Grozavu. Acesta a întocmit proiectul pentru construcția hotelului ,,Offshore”, situat la intersecția străzilor București cu Vlaicu Pârcălab, al cărui beneficiar este o companie afiliată lui Anatolie Blonschi, considerat mâna dreaptă a lui Vladimir Andronachi și care ar fi gestionat mai multe firme care i-ar fi aparținut fostului deputat.
*„Am declarat în instanță doar ceea ce trebuie, adică relații contractuale privind obiectivul construit, reconstruit. În baza contractelor de antrepriză, am elaborat proiectele de execuție asupra obiectivului de pe strada București 62, intersecție cu Vlaicu Pârcălab”, a spus Victor Grozavu.
Vladimir Andronachi nu a fost prezent la ședință deoarece se află în arest preventiv, aplicat într-o altă cauză penală.
„Dumnealui este în arest într-o altă cauză penală. Apropo, este în arest pe cauza penală unde sunt cercetate aceleași fapte. Este interzis și o încălcare gravă a normelor atât europene, cât și naționale”, a menționat avocatul fostului deputat, Vladimir Moșneaga.
Anatolie Blonschi a refuzat să facă declarații. Avocata sa, Natalia Bairam, a precizat că el pledează nevinovat.
„Noi am propus o listă de probe, în care se regăsesc martori ce urmează să fie prezentați și din partea inculpatului Blonschi Anatolie. În lista noastră se regăsesc șase martori, astăzi a fost audiat primul”, a declarat avocata Natalia Bairam.
Potrivit procurorului, la următoarele ședințe urmează să fie audiați martorii din partea apărării, iar, ulterior, inculpații vor fi audiați pe marginea învinuirilor formulate de acuzatorii de stat.
„Probele acuzării au fost cercetate anterior, s-a purces deja la cercetarea probelor din partea apărării”, a punctat procurorul Gheorghe Iapără.
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost reținut pe 2 septembrie curent, iar pe 5 septembrie a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
El este vizat într-un nou dosar penal și este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari, infracțiune care se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare și amendă.
Numele lui Vladimir Andronachi figurează și în alte trei dosare penale: un episod al cauzei „frauda bancară”, dosarul „Metalferos” și cel privind achiziția blanchetelor pentru pașapoarte. În toate aceste cazuri, el este acuzat că a provocat statului prejudicii de milioane de lei și că ar fi spălat bani în favoarea unei organizații criminale.
Fost vicepreședinte al Partidului Democrat și apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, Andronachi a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 2015 și 2021. În noiembrie 2022, el a fost reținut în Ucraina și expulzat la Chișinău, după ce anterior fugise din țară.
După o perioadă de aflare în detenție, a fost plasat în arest la domiciliu, iar în august 2023 a fost eliberat sub garanție personală de 22.000 de lei, sumă achitată de mai mulți garanți, printre care și un preot.
CITIȚI ȘI:
Judecătoria Chișinău prelungește cu 30 de zile arestul fostului deputat Vladimir Andronachi
Fostul deputat Vladimir Andronachi, cu o avere nejustificată de aproape 10 milioane de lei
