Corespondență Dan Alexe | Un nou verdict în cazul căsătoriilor gay în UE: Polonia vizată după România
Curtea Supremă a UE a decis marți, 25 noiembrie, că atunci când un cuplu de același sex este căsătorit legal într-o țară membră, orice altă țară membră în care cei doi se mută sau locuiesc trebuie să recunoască acea căsătorie. Cazul actual se referă la doi cetățeni polonezi care locuiau în Germania și s-au căsătorit la Berlin în 2018. Când au solicitat recunoașterea căsătoriei lor în Polonia, autoritățile au refuzat, invocând legislația națională, care nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg, a declarat marți, 26 noiembrie, că acest lucru este contrar legislației UE, deoarece „încalcă” libertatea de circulație „și dreptul la respectarea vieții private și de familie”.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decretat astfel: „un stat membru are obligația de a recunoaște căsătoria dintre doi cetățeni ai Uniunii de același sex, încheiată legal într-un alt stat membru în care aceștia și-au exercitat libertatea de circulație și de ședere”.
Curtea a subliniat însă că decizia sa nu obligă țările membre în UE să introducă căsătoria între persoane de același sex în cadrul legislației lor interne.
Există un precedent: în 2018, astfel, a făcut vâlvă în România cazul unui cuplu gay româno-american, Adrian Coman, cetățean român, și Robert Clabourn Hamilton, cetățean american, care s-au plâns la Curtea de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg deoarece nu au putut obține documentele necesare pentru ca cei doi să poată locui împreună și lucra în România ca soți.
Avocatul general al Curții de Justiție le-a dat dreptate, în numele libertății de circulație, și a recomandat judecătorilor să condamne România. Lucrul a fost interpretat în România ca și cum Curtea de Justiție ar fi cerut Bucureștiului să recunoască legalitatea căsătoriilor gay. Realitatea e cu totul alta.
Plângerea respectivului cuplu gay căsătorit în Belgia s-a bazat pe directiva UE privind exercitarea liberei circulații, care permite soțului unui cetățean al Uniunii care și-a exercitat această libertate să se alăture soțului său în statul membru în care acesta din urmă locuiește.
Autoritățile române au refuzat însă să îi acorde lui Hamilton dreptul de ședere, printre altele pentru motivul că el nu putea fi calificat în România drept „soț” al unui cetățean al UE, întrucât România nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex.
Coman și Hamilton au introdus atunci o acțiune în fața instanțelor române pentru a contesta decizia administrației. Fiind sesizată cu o excepție de neconstituționalitate ridicată în cadrul acestui litigiu, Curtea Constituțională (România) a cerut atunci avizul Curții de Justiție a UE de la Luxemburg.
În concluziile prezentate pe 11 ianuarie, avocatul general preciza mai întâi că problema juridică aflată în centrul litigiului nu este cea a legalizării căsătoriei între persoane de același sex, ci cea a liberei circulații a cetățenilor Uniunii. Or, deși statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu căsătoria între persoanele de același sex în ordinea lor juridică internă, ele trebuie să respecte obligațiile care le revin în temeiul libertății de circulație a cetățenilor Uniunii.
Curtea de Justiție a UE nu a cerut așadar României să legalizeze căsătoriile de același sex, ci consideră că, deși statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu căsătoria între persoanele de același sex, ele nu pot împiedica libertatea de ședere a unui cetățean al Uniunii prin refuzul de a acorda soțului său de același sex un drept de ședere permanentă pe teritoriul lor.
Avocatul general nu s-a pronunțat așadar pe fondul afacerii, ci pe faptul că nu a fost respectat dreptul la libera circulație. Asta pentru că noțiunea „soț” cuprinde, din perspectiva libertății de ședere a cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor lor, și soții de același sex.
Definirea familiei în Uniunea Europeană ține exclusiv de legislațiile naționale, acesta fiind unul din domeniile în care Uniunea Europeană nu poate interveni în niciun fel. Este vorba de unul din acele domenii, precum sănătatea sau învățământul, care țin de ceea ce se numește subsidiaritatea. Domenii în care UE nu are nimic de spus și care țin exclusiv de competența statelor membre. Nu UE, așadar, poate impune Poloniei, să spunem, sau României să legalizeze căsătoriile de același sex.
România sau Polonia pot așadar continua să nu recunoască căsătoria, dar sunt obligate să îi dea drept de ședere soțului american.
