Economic

Nuci „franceze” de la Criuleni pentru mai multe state din Europa: afacerea de la Slobozia-Dușca a unui fost militar

Deși are studii juridice și economice, iar cariera sa de militar nu avea nicio legătură cu agricultura, Ghenadie Dumitrașco din Slobozia-Dușca, raionul Criuleni, a ales să-și schimbe viața acum aproape 20 de ani. A plantat o livadă de nuci de soi francez, pe 45 de hectare, iar astăzi aceasta este pe rod și antreprenorul exportă nuci în mai multe țări.

Succesul nu vine peste noapte, ci după ani lungi de muncă, răbdare și curaj.

„Ca să vezi o nucă pe copac, trebuie să aștepți cel puțin șapte ani – șapte ani în care investești în pământ și în livadă, fără să ai profit la sfârșit de an”, a povestit fostul militar la Radio Moldova.

Investițiile sunt mari, iar răbdarea este un element obligatoriu.

„Suntem trei producători care avem aproximativ 300 de hectare de livadă de nuci de soiuri franceze. Exportăm nuci în coajă în Macedonia de Nord, Albania, România, Turcia. De acolo, nucile noastre merg mai departe în Franța, Italia – în Uniunea Europeană”, a precizat agricultorul.

De la un hobby la export în Europa

Antreprenorul spune că cerințele importatorilor europeni au crescut în ultimii ani. Pentru a face față, a investit într-o linie de procesare modernă, cu sprijinul unui proiect IFAD.

Diferența dintre soiurile din Franța și cele moldovenești este evidentă, a subliniat Ghenadie Dumitrașco, într-un interviu acordat Nataliei Mogîldea pentru emisiunea „Zi de Zi”.

„Soiurile franceze au un calibru stabil, între 28 și 32 de milimetri. Nu e vorba doar de mărime, și calitatea miezului este mai înaltă. Pentru procesatori, culoarea miezului este esențială, iar aici noi avem un avantaj foarte mare”, a menționat Ghenadie Dumitrașco.

„Există o lege a nucului, dar nu avem o zi a nucului”

Republica Moldova are o lege specială a nucului, nu și o zi dedicată acestui produs, a constatat agricultorul.

„Avem ziua strugurilor, ziua cireșului, ziua bostanului… dar nucul, care are o lege întreagă în Republica Moldova, nu are o zi anuală. Ar merita”, consideră Ghenadie Dumitrașco.

Despre afacere, provocări și piață

Întrebat dacă afacerea cu nuci este profitabilă, Ghenadie Dumitrașco a subliniat că este o investiție care aduce venit, însă concurența devine din ce în ce mai mare, mai ales din partea producătorilor din China. Chiar și așa, R. Moldova este în topul țărilor producătoare.

„Acum 7–10 ani, nu figuram ca exportatori. Astăzi, suntem în lista țărilor cu plantații mari: America, Chile, China”, a mai spus antreprenorul.

Sfat pentru cei care vor să planteze nuci

„Între idee și dorință este o diferență foarte mare. Dorința are nevoie de foarte multă răbdare. Factorii climatici sunt imprevizibili. Am trecut prin secetă, grindină, înghețuri. Toate afectează. E nevoie de dorință și caracter”, a remarcat Ghenadie Dumitrașco.

Cât privește rezistența la înghețuri, el spune că se descurcă așa cum poate: „Nu poți pune plasă antigrindină peste nuci de 20–30 de metri. Încercăm să regenerăm copacii afectați. Importăm soiuri noi. Ne adaptăm”.

Pentru ca livada să fie cu adevărat protejată, este nevoie și de un sistem de irigare: „Un bazin de acumulare ar fi ideal. Copacul, cât are imunitate, nu se îmbolnăvește. Dacă se îmbolnăvește, trebuie tratat”.

Viața în livadă – zi de zi

Chiar și iarna, în livadă nu e liniște.

„Nu ne odihnim. Se fac lucrările de întreținere. Ar fi de dorit să recoltăm de două ori pe an, dar natura ne permite o dată. Soiurile franceze se coc mai târziu. Noi începem recoltarea pe 10–15 octombrie și o finalizăm la început de noiembrie”, povestește Ghenadie Dumitrașco.

Fost militar, Ghenadie Dumitrașco spune că a început afacerea ca pe un hobby după pensionare, dar a rămas acolo, în livadă.

„Permanent suntem prezenți în livadă. Poate rămâne în familie. Am doi băieți, unul este deja cetățean american. Dacă am să-l pot convinge pe al doilea să rămână, ar fi bine. Dacă nu, o să mergem înainte noi”, spune antreprenorul cu un zâmbet cald și o sinceritate dezarmantă.

În Republica Moldova, nucul este una dintre cele mai importante culturi de export, iar aproximativ 80% din nucile moldovenești ajung pe piața europeană.

Producția din acest an a fost puternic afectată de înghețurile târzii și de polenizarea slabă, care au redus considerabil roada.

Chiar și așa, cererea externă rămâne ridicată, iar cultivatorii trebuie să mențină standardele de calitate cerute de importatori.

CITEȘTE ȘI:

Doina Bejenaru

Doina Bejenaru

Autor

Citește mai mult