Regional

Tranziția care a schimbat destine: un medic veterinar din Anenii Noi și noul său început în legumicultură

În spatele multor istorii de succes din agricultură se află alegeri dificile și vremuri care au modelat destine. Așa începe și povestea lui Ion Bîzgan, fermier din raionul Anenii Noi, care nu a visat dintotdeauna la câmpuri cu legume. Format ca medic veterinar, el a fost nevoit să-și regândească drumul odată cu schimbările dramatice ale anilor '90, când destrămarea Uniunii Sovietice și trecerea la economia de piață l-au orientat spre legumicultură - domeniu în care avea să-și găsească adevărata vocație.

TRM
Sursa: TRM
TRM
Sursa: TRM

„S-a desființat Uniunea Sovietică, au început să se închidă fermele de vaci și nu era necesitate mare de medic veterinar. M-am recalificat sub altă specialitate. Mă ocup cu cultivarea legumelor. Primul domeniu de activitate la noi a fost transportarea și comercializarea legumelor și a fost în CSI și în Rusia. Am hotărât să construim aceste sere și am construit un hectar, pe timpurile acelea nu se dădea de la stat ajutor și am construit din fondurile noastre”, povestește agricultorul Ion Bîzgan.

Agricultura R. Moldova se confruntă cu costuri tot mai mari, migrația forței de muncă și schimbări climatice. Pentru a răspunde acestor provocări, Ion Bîzgan a creat un sistem de organizare care asigură activitate pe tot parcursul anului: sere folosite și iarna, rotația culturilor și eliminarea pauzelor în procesul de producție.

„Pe lângă roșii, recoltăm și cartofi, varză, avem frigider, ca să dăm de lucru la oameni și iarna. Punem și varză și cartof și sfeclă roșie”, menționează antreprenorul.

Ion Bîzgan a creat 40 de locuri de muncă.

„Noi avem de lucru pe tot parcursul anului, nu doar băieții, dar și femeile. Acum sunt multe culturi: morcov, varză, cartof și este de lucru, chiar dacă noi îl strângem de pe deal”.

Fiul lui Ion, Stanislav, îi oferă tatălui său sprijin în ceea ce privește partea de logistică, semănat, udat până la recoltă.

„În ultima perioadă cum nu avem precipitații e din ce în ce e mai complicat. Avem mare noroc că suntem aproape de Nistru, dar, din păcate, nu irigăm 500 de hectare cât avem, irigăm doar 100”.

TRM
Sursa: TRM

Lipsa sistemelor de irigare reprezintă o problemă pentru agricultorii din Republica Moldova. Cu sprijinul Băncii Mondiale, autoritățile planifică să reabiliteze trei astfel de sisteme: la Briceni, Ștefan Vodă și în autonomia găgăuză. Bugetul proiectului este de 25 de milioane de dolari.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult