Fermele de lapte din sudul R. Moldova, salvate după ce au format un cluster

Companiile din R. Moldova pot atrage mai multe investiții și crea locuri noi de muncă, dacă se unesc în clustere economice, după model european. În R. Moldova au fost create, până în prezent, 20 de astfel de clustere, iar alte câteva se află în proces de formare.
Fermele de lapte din sudul țării salvate prin efort asociativ
Antreprenoarea Dorina Baciu din raionul Cimișlia, proprietara unei ferme de oi și capre și producătoare de cașcaval, a declarat, la primul Forum Național dedicat clusterelor, desfășurat în această săptămână la Chișinău, că asocierea într-o astfel de structură a modernizat peste jumătate din fermele din microzonă și a deschis calea spre noi piețe.
„La noi, piața de desfacere este foarte mică și noi am format acest cluster ca să colaborăm ca în Europa. Fiecare se ocupă de munca sa: creșterea animalelor, producția laptelui sau procesare. Acest lucru ne face și mai puternici. Ne gândim că astfel de colaborări pe zone geografice protejate, cum este în Europa, va face ca producția noastră să fie recunoscută”, a declarat antreprenoarea pentru Radio Moldova.
Coordonatorul de programe PNUD Moldova, Andrei Darie, afirmă că izolarea antreprenorilor este principala frână a dezvoltării, iar domeniul turismului poate deveni modelul cel mai rapid de succes.
„Trebuie să evoluăm. Ce ține de cultura de asociere - să nu fim izolați, dar să ne unim forțele pentru un rezultat comun. (...) Începând cu 2020, am susținut crearea a 17 clustere în diferite domenii, în special în domeniul agricol, dar sunt și alte domenii emergente, cum ar fi turismul. Este interesant că turismul poate servi ca model de cooperare economică. Mobilier, textile și altele”, a punctat Andrei Darie.
Modelul românesc: 77 de clustere și creștere cu 131% a investițiilor
Participanții la forum au insistat asupra necesității creării unei platforme naționale a clusterelor, după modelul românesc. Președintele Asociației Clusterelor din România, Daniel Coșniță, a prezentat, în cadrul evenimentului de la Chișinău, cifrele succesului de peste Prut și a dezvăluit că patru clustere din Republica Moldova sunt deja membre ale asociației românești.
„La ora actuală, în evidența Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului de la București se află 77 de inițiative de cluster, dintre care 55 sunt membre ale Asociației Clusterelor din România. Patru dintre acestea sunt din Republica Moldova. Ele sunt în cele mai diverse domenii - atât în domenii tradiționale, cum ar fi domeniul lemnului și al mobilei sau industria textilă, agrofood și bioeconomie, până la energie regenerabilă, IT, construcții de mașini”, a declarat Daniel Coșniță.
Potrivit lui, în România clusterele s-au dezvoltat din nevoia reală a companiilor și au devenit parteneri strategici ai Guvernului.
„Clusterele din România s-au dezvoltat ca urmare a nevoii pe care întreprinderile au simțit-o de a se alătura în acest tip de asociere. Aceste asociații sunt puternice - acolo unde politica națională nu este optimă, reprezintă interesele membrilor față de autoritățile regionale și naționale în scopul obținerii unor finanțări și parteneriate. (...) Pe de altă parte, între Asociația Clusterelor din România și Ministerul Economiei există un parteneriat de lungă durată, care s-a manifestat prin elaborarea politicilor publice, prin organizarea unor mari evenimente pe diverse proiecte europene, în special în Programul de cooperare Dunărea”, a mai declarat președintele Asociației Clusterelor din România.
Nouă clustere din R. Moldova, certificate la nivel european
Deși Republica Moldova nu are încă o strategie națională dedicată clusterelor, importanța lor este recunoscută în Programul național de dezvoltare industrială pentru perioada anilor 2024 - 2028. Din acest motiv, participanții la forum au convenit că un pas esențial este adoptarea unei politici publice care să transforme clusterele în pilon principal al creșterii economice sustenabile.
Până acum, nouă clustere din Republica Moldova au obținut certificarea europeană ECEI Bronze Label „Striving for Cluster Excellence”, de performanță operațională și aliniere la standardele UE.
Din 2019 și până în prezent, PNUD și partenerii europeni au investit 4.8 milioane de dolari în crearea și consolidarea clusterelor în domeniile zootehnie, horticultură, turism și industrie ușoară.
Cele 20 de clustere au înregistrat peste 300 de locuri de muncă noi, au lansat peste 50 de produse și servicii noi, au optimizat 10 procese tehnologice și digitale, au încheiat 10 parteneriate în UE.
CITIȚI ȘI: