Externe

Avertisment dur pentru Kiev: SUA ar putea abandona Ucraina pe tema garanțiilor și teritoriilor, susțin lideri europeni

Potrivit portalului Spiegel, președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, într-o convorbire telefonică închisă cu Volodimir Zelenski și câțiva alți lideri europeni, și-au exprimat temerea că Statele Unite ar putea „trăda” Ucraina, relatează Meduza Live.

„Există posibilitatea ca SUA să trădeze Ucraina în chestiunea teritoriului, fără a oferi claritate cu privire la garanțiile de securitate”, i-ar fi spus Macron lui Zelenski, conform afirmațiilor Spiegel, care susține că în posesia sa a ajuns o înregistrare audio a discuției.

Merz a subliniat că Zelenski trebuie să fie „extrem de atent în următoarele zile”. „Ei se joacă și cu voi, și cu noi”, a adăugat el, cu referire - după cum notează Spiegel - la trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, și la ginerele acestuia, Jared Kushner.

La discuție a participat și președintele Finlandei, Alexander Stubb. „Nu putem lăsa Ucraina și pe Volodimir față în față cu acești oameni”, a spus el. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost de acord.

Spiegel scrie că discuția a avut loc luni, 1 decembrie. Cum anume au ajuns înregistrările la jurnaliști nu este specificat, precizează Meduza Live.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult