Politic

Japonia, al treilea donator de asistență al Republicii Moldova. Domeniile pentru care Guvernul de la Tokyo a oferit granturi

Japonia este al treilea donator al Republicii Moldova, oferind sprijin sub diverse forme, care ajută la îmbunătățirea calității serviciilor publice, la creșterea performanței sectorului agricol și la dezvoltarea economiei. Despre intensificarea cooperării dintre Republica Moldova și Japonia președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat săptămâna trecută la Tokyo cu prim-ministrul Japoniei și cu alți oficiali.

realitatea.md
Sursa: realitatea.md

Solicitat de Radio Moldova, ambasadorul țării noastre în Japonia, Dumitru Socolan, s-a referit la unele domenii pentru care Guvernul de la Tokyo a oferit granturi în acest an.

„A fost acordat un grant pentru îmbunătățirea echipamentelor de combatere a incendiilor. Cu privire la energia regenerabilă, a fost acordat grantul pentru construcția fabricii de producere a peleților în Republica Moldova și instalării cazanelor în mai multe localități din țară pentru a asigura cu energie termică instituții sociale, inclusiv școli”, a precizat ambasadorul.

Amintim că președinta Maia Sandu a participat pe data de 3 decembrie la conferința Adunării Mondiale a Femeilor, organizată de Guvernul Japoniei, în marja căreia a avut întrevederi bilaterale cu mai mulți oficiali niponi. De asemenea, s-a întâlnit cu membrii comunității de moldoveni din Japonia.

În perioada 5-7 decembrie, lidera de la Chișinău se va afla la Washington, unde va participa la Conferința Internațională Anticorupție, în cadrul Summitului pentru Democrație. Președinta Maia Sandu va discuta cu lideri ai mai multor state și va avea o întrevedere cu reprezentanți ai diasporei moldovenești din Statele Unite.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult