Droguri în valoare de peste cinci milioane de lei, ascunse într-o cameră de hotel din raionul Anenii Noi: patru persoane, reținute

Circa 10 kilograme de droguri, în valoare de peste cinci milioane de lei, au fost descoperite de oamenii legii într-o cameră a unui hotel din satul Todirești, raionul Anenii Noi. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, investigațiile au fost inițiate pe 7 decembrie, după ce autoritățile au fost sesizate că o femeie ar fi lăsat o geantă în incinta hotelului, care ar conține substanțe narcotice în cantități deosebit de mari.
Polițiștii au depistat la fața locului nouă pachete cu aproximativ 10 kilograme de mefedronă și marijuana.
Inițial, au fost reținuți trei bărbați - doi frați din stânga Nistrului, cu vârste de 21 și 25 de ani, și un bărbat de 26 de ani - care intenționau să preia o parte din droguri pentru a le comercializa.
Aceștia au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
Ulterior, a fost identificată și reținută tânăra de 23 de ani care ar fi lăsat geanta cu droguri în hotel.
Potrivit poliției, aceasta este cetățeană a Federației Ruse. La domiciliul acesteia din Chișinău, oamenii legii au ridicat telefoane mobile și un laptop, utilizate pentru coordonarea activității infracționale.
Persoanele implicate în acest caz riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor membrilor rețelei implicate în traficul de droguri și pentru prevenirea distribuirii substanțelor narcotice pe teritoriul Republicii Moldova.