Protest pașnic în sănătate: Școala de Management în Sănătate Publică intră în grevă japoneză din 15 decembrie

Membrii titulari ai Școlii de Management în Sănătate Publică (ȘMSP) anunță declanșarea unei greve japoneze începând cu 15 decembrie 2025, ca formă de protest pașnic față de ceea ce ei numesc o tentativă de lichidare ilegală a instituției, realizată prin „manipularea și falsificarea sensului actelor normative”.
Potrivit unui comunicat al instituției, greva japoneză presupune continuarea activității didactice, din respect pentru masteranzi și procesul educațional, precum și un semnal public ferm împotriva deciziilor administrative considerate abuzive.
Școala de Management în Sănătate Publică a fost creată pe lângă Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 30 din 6 aprilie 2005 și a activat neîntrerupt timp de 20 de ani, formând cadre de conducere pentru sistemul național de sănătate.
În acest interval, instituția a pregătit peste 500 de manageri din domeniu.
Situația s-a schimbat la 6 octombrie 2025, când Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 873, prin care a fost abrogat ordinul de instituire a Școlii de Management în Sănătate Publică și a fost „reactivat” formal un ordin din 2002 privind crearea unei Școli de Sănătate Publică, care, potrivit cadrelor didactice, nu a fost niciodată pus în aplicare.
În document nu se face nicio referire la redenumirea Școlii de Management în Sănătate Publică. Cu toate acestea, membrii ȘMSP afirmă că administrația USMF „Nicolae Testemițanu” ar fi prezentat public și intern situația drept o simplă schimbare de denumire, interpretare pe care o califică drept falsă.
Cadrele didactice reclamă, totodată, presiuni și tentative de intimidare, susținând că Școala este eliminată din documente oficiale, iar angajații sunt presați să semneze acte ce ar viza lichidarea acesteia.
Sunt invocate și efecte directe asupra concediilor, salariilor și desfășurării procesului didactic. Toți membrii titulari ai ȘMSP afirmă că au refuzat, în mod colectiv, să semneze astfel de documente.
„Nu vorbim despre o simplă dispută administrativă, ci despre distrugerea deliberată a unei instituții academice cu tradiție, încălcarea dreptului muncii, abuz de putere instituțională și deturnarea sensului actelor normative”, se arată în apelul public al Școlii.
„Ceea ce se întâmplă astăzi arată cum, uneori, mijloacele nedemne pot fi folosite chiar de persoane aflate în poziții înalte, punând în pericol construcții academice clădite prin muncă, competență și valori. Nu este o chestiune personală, ci una de legalitate, demnitate academică și responsabilitate față de viitorul formării liderilor în sănătate”, a declarat directorul Școlii de Management în Sănătate Publică, Oleg Lozan.

Prin declanșarea grevei japoneze, membrii ȘMSP cer restabilirea cadrului juridic și instituțional anterior, precum și semnarea unui Memorandum tripartit între Ministerul Sănătății, USMF „Nicolae Testemițanu” și Școala de Management în Sănătate Publică, în vederea elaborării unui nou Concept Național de instruire a cadrelor de conducere din sănătate.
De asemenea, este solicitată implicarea Președinției Republicii Moldova, a Parlamentului și a Guvernului, subliniindu-se caracterul strategic al instituției pentru întregul sistem de sănătate.
Autoritățile nu au comentat, deocamdată, acuzațiile aduse de angajații Școlii de Management în Sănătate Publică.
CITIȚI ȘI: