Eurovision

Eurovision 2026: 35 de țări, inclusiv R. Moldova, confirmate pentru ediția aniversară de la Viena

Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU) a confirmat luni, 15 decembrie, lista radiodifuzorilor care vor participa la cea de-a 70-a ediție a concursului Eurovision. Astfel, 35 de țări, inclusiv Republica Moldova, își vor trimite reprezentanții la Viena între 12 și 16 mai 2026, în timp ce cinci state au anunțat boicotul competiției de anul viitor.

Organizatorii salută revenirea în concurs a Bulgariei, României și Moldovei, după absențe de trei, doi și, respectiv, un an.

„Pe măsură ce ne pregătim să sărbătorim 70 de ani de Eurovision, acesta rămâne un loc în care vocile, culturile, limbile și muzica se împletesc. Un loc unde oamenii din medii diverse pot arăta că, într-o lume dificilă, este posibilă una mai bună. Suntem încântați să primim din nou radiodifuzorii BNT (Bulgaria), TVR (România) și TRM (Moldova), care se alătură celorlalți 32 de radiodifuzori publici pentru Viena 2026. Revenirea lor este o dovadă vie a puterii durabile a Concursului Eurovision și a ceea ce înseamnă cu adevărat să fim uniți prin muzică”, a declarat directorul Eurovision, Martin Green, citat într-un comunicat EBU.

Tragerea la sorți pentru a stabili în care semifinală vor concura participanții va avea loc la Viena luni, 12 ianuarie.

Pentru prima dată din 2022, juriile vor vota și în semifinalele concursului, punctele lor urmând să fie adunate cu rezultatele votului publicului pentru a stabili cele zece piese care se califică din fiecare semifinală, pe 12 și 14 mai.

În Marea Finală de pe 16 mai se vor califica automat țara gazdă, Austria, și celelalte țări organizatoare: Franța, Germania, Italia și Regatul Unit. Telespectatorii din toate țările participante, împreună cu juriile desemnate de cei 35 de radiodifuzori, vor vota pentru a decide câștigătorul celei de-a 70-a ediții a Eurovision Song Contest.

„Așteptăm cu nerăbdare să primim fiecare delegație și, desigur, vom fi gazda caldă pentru toți cei 35 de radiodifuzori participanți în luna mai”, a declarat Michael Krön, producătorul executiv ORF, radiodifuzorul din Austria.

Amintim că posturile publice de televiziune din Islanda, Irlanda, Olanda, Slovenia și Spania au anunțat că vor boicota cea de-a 70-a ediție a concursului. Artistul elvețian Nemo, câștigătorul ediției din 2024, a returnat trofeul în semn de protest față de participarea Israelului, ca urmare a acțiunilor sale în războiul împotriva Hamas în Gaza.

Pe 4 decembrie, membrii Uniunii Europene de Radiodifuziune au decis că nu este necesar un vot privind menținerea Israelului în competiție.

Compania „Teleradio-Moldova” a recepționat 37 de dosare ale artiștilor interesați să reprezinte Republica Moldova la Eurovision Song Contest 2026. Lista include atât nume consacrate, cât și artiști debutanți.

Audițiile vor avea loc pe 16 decembrie, începând cu ora 11:00, în studioul 2 al Televiziunii Publice, unde artiștii își vor interpreta piesele live în fața producătorilor selecției naționale.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult