Panouri solare și sisteme de epurare: rețeta succesului pentru o fabrică din Ialoveni

Tot mai multe fabrici din Republica Moldova aleg să investească în modernizarea proceselor tehnologice și în soluții sustenabile. De la prelucrarea materiilor prime până la gestionarea consumului de energie și a apelor uzate, întreprinderile își optimizează activitatea pentru a reduce impactul asupra mediului.

În satul Nimoreni din raionul Ialoveni activează o fabrică modernă de prelucrare și deshidratare a nucilor și fructelor. Deliciile sunt comercializate pe piețe externe exigente precum Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Japonia.
„Au loc mai multe procese începând cu uscarea, deshidratarea fructelor, selecția lor, după care deja blanșarea, scoaterea sâmburilor, de exemplu, dacă vorbim despre prune. Dacă vorbim despre nuci, atunci le uscăm dacă au umiditate mai mare, după care le sortăm după diferite categorii”, povestește Carmina Vicol, directoarea generală a întreprinderii.
Calitate și sustenabilitate este deviza agenților economici care vor să fie competitivi. Administrația fabricii de la Nimoreni a investit într-un sistem de epurare a apelor. Aceștia spun că lucrările au fost anevoioase, dar necesare pentru ca impactul asupra mediului să fie redus la maxim.
„Aici cândva a fost un lac de acumulare a apelor uzate, care, la rândul lor, erau evacuate de aici deja cu mașini speciale. S-a făcut o lucrare foarte mare în a acoperi acest lac, de a evacua acea apă, de a face fundația, de a turna bazinele și însuși echipamentul care a fost adus din Germania, care ne permite să aducem apa la acel nivel de calitate ca să fie bună pentru a fi deversată mai departe în mediu”, menționează Iulian Filip, directorul operațional al întreprinderii.
Fabrica este dotată și cu panouri solare, care reduc în jumătate facturile pentru energie electrică.
„La fabrică avem instalat un sistem fotovoltaic de 200 kW, care ne permite să acoperim consumul companiei la circa 60 la sută anual”, spune Iulian Filip.

Republica Moldova își propune să atingă o cotă de 27% energie regenerabilă în consumul final total de energie până în 2030. În 2024, ponderea energiei regenerabile în consumul de electricitate a fost de 16,7%, iar autoritățile estimează că, în 2025 aceasta va crește până la 27%.
CITIȚI ȘI: