Aderare UE

UE: R. Moldova, pregătită pentru următoarea etapă a negocierilor, dar reforma justiției rămâne un test-cheie

Uniunea Europeană (UE) constată progrese importante ale Republicii Moldova în procesul de aderare și confirmă că toate cele șase clustere de negocieri sunt pregătite pentru a fi deschise, însă avertizează că ritmul reformelor, în special în domeniul justiției și al luptei împotriva corupției, trebuie menținut și consolidat prin rezultate concrete. Evaluarea este inclusă în concluziile publicate de Președinția daneză a Consiliului UE, după reuniunea Consiliului Afaceri Generale, care a avut loc pe 16 decembrie la Bruxelles.

„Consiliul salută faptul că Republica Moldova a finalizat cu succes procesul de screening și că toate cele șase clustere sunt pregătite pentru a fi deschise, în conformitate cu metodologia de extindere și cadrul de negociere”, se menționează în concluziile Consiliului UE.

Uniunea Europeană remarcă faptul că aceste progrese au fost realizate într-un context dificil, marcat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, de atacuri hibride și de presiuni asupra securității energetice.

În acest sens, este evidențiată reziliența instituțională a Republicii Moldova și continuarea reformelor-cheie.

Totodată, UE recunoaște votul democratic exprimat de cetățenii Republicii Moldova pentru integrarea europeană și apreciază eforturile autorităților de a organiza alegeri corecte, în pofida tentativelor de dezinformare și a ingerințelor externe.

„Consiliul recunoaște eforturile continue ale autorităților moldovenești de a asigura procese electorale libere și corecte și își reafirmă sprijinul pentru combaterea ingerințelor străine și a dezinformării”, se mai arată în document.

În domeniul statului de drept, Consiliul UE precizează că reforma justiției rămâne o prioritate esențială și încurajează continuarea evaluării judecătorilor și procurorilor, consolidarea independenței justiției și obținerea unor rezultate concrete în combaterea corupției.

„Sunt necesare progrese suplimentare și rezultate tangibile în lupta împotriva corupției, în special în cazurile de corupție la nivel înalt”, notează Consiliul.

Uniunea Europeană salută, de asemenea, pașii făcuți de Republica Moldova pentru reducerea dependenței energetice și sprijină dezvoltarea interconexiunilor regionale pentru consolidarea securității energetice. Pe plan economic, sunt remarcate progresele spre o economie de piață funcțională, UE reafirmând sprijinul prin Planul de Creștere pentru Moldova, deja în curs de implementare.

Documentul evidențiază și beneficiile integrării treptate a Republicii Moldova în piața internă a UE, inclusiv aderarea la zona SEPA și includerea, de la 1 ianuarie 2026, în regimul „Roaming ca acasă”.

În același timp, Uniunea Europeană își reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și solicită Federației Ruse să își retragă trupele staționate ilegal din regiunea transnistreană.

„Consiliul își reafirmă sprijinul deplin pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional”, se mai precizează în document.

UE promite un parcurs clar și previzibil către aderare

De asemenea, Uniunea Europeană susține, totodată, că procesul de extindere trebuie să rămână unul clar și previzibil pentru statele candidate, inclusiv prin eficientizarea procedurilor în cadrul metodologiei existente. În acest context, Consiliul UE evidențiază importanța dialogului politic la nivel înalt și a organizării conferințelor interguvernamentale, ca instrument esențial pentru avansarea negocierilor de aderare.

„Consiliul rămâne angajat să ofere statelor candidate un parcurs clar și previzibil către aderarea la Uniunea Europeană, inclusiv prin simplificarea procedurilor în cadrul metodologiei stabilite, și subliniază, în acest sens, importanța organizării conferințelor politice interguvernamentale”, se arată în document.

Concluziile Consiliului Afaceri Generale au fost publicate de Președinția daneză a Consiliului UE și reflectă poziția majorității statelor membre privind avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Danemarca deține în prezent Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, urmând ca Cipru să o preia de la 1 ianuarie 2026.


Precizăm că progresele R. Moldova, înregistrate în ultimul an în procesul de integrare europeană, au fost fixate și în Raportul privind extinderea Uniunii Europene, aprobat pe 4 noiembrie de Comisia Europeană.

Republica Moldova va continua procesul de aderare la Uniunea Europeană prin avansarea negocierilor la nivel tehnic pe trei capitole esențiale, în pofida blocajelor politice care întârzie deschiderea formală a clusterelor de negociere, au anunțat, pe 15 decembrie, ministra daneză pentru Afaceri Europene, Marie Bjerre, și de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult