Politic

Opoziția atacă la Curtea Constituțională decretele de numire a emisarilor speciali. Președinția face referire la practica din democrațiile consolidate

imagine-simbol
Sursa: imagine-simbol

Deputați din opoziție au depus o sesizare la Înalta Curte în care le-au solicitat judecătorilor să se pronunțe privind constituționalitatea decretelor prezidențiale prin care Nicu Popescu și Dorin Recean au fost numiți în funcția de emisar special.

Parlamentarii din fracțiunile PSRM, PCRM, Blocul „Alternativa” și Partidul „Democrația Acasă” susțin că o asemenea funcție nu există. Potrivit lor, prin conferirea unor competențe semnificative emisarilor, Președinția a încălcat principiul legalității și al separării puterilor în stat.

Considerăm că președintele, prin crearea acestei funcții și prin conferirea unor competențe semnificative emisarilor prin acte subordonate legii, a încălcat principiul legalității și al separației puterilor în stat, consfințit de Constituție. Solicităm Curții Constituționale să se pronunțe asupra acestui subiect în cel mai scurt timp”, a solicitat liderul socialiștilor, Igor Dodon.

În replică, Președinția a transmis că insinuările lansate de unii reprezentanți ai opoziției sunt absolut nefondate.

„Numirea emisarilor speciali de către președintă nu este nici neconstituțională, nici abuzivă, ci o practică legală, transparentă și firească într-un stat democratic. Aceste numiri se fac în baza Regulamentului de activitate al Președinției, document public și accesibil tuturor. Emisarii speciali nu sunt remunerați și nu au atribuții executive. Ei nu dau ordine și nu 'concentrează puterea' la Președinție. Rolul lor este unul de expertiză și reprezentare, atunci când statul are nevoie de experiență solidă într-un domeniu strategic. Atât Nicu Popescu, cât și Dorin Recean, sunt persoane cu experiență recunoscută în domenii-cheie pentru Republica Moldova – politică externă, securitate, reziliență și dezvoltare. Ei sunt chemați să contribuie cu cunoștințele și relațiile lor în interesul statului”, a declarat consilierul prezidențial Igor Zaharov, pentru Teleradio-Moldova.

Aceeași sursă a adăugat că asemenea practică este întâlnită în democrațiile consolidate.

State precum Franța, Germania, Statele Unite sau Regatul Unit folosesc frecvent emisari speciali pentru teme complexe: securitate, climă, reconstrucție, crize regionale. Majoritatea statelor nu au o lege specială în acest sens, iar numirile se fac prin decizie a președintelui, a prim-ministrului sau a ministrului de Externe. Pe scurt, emisarul special nu înseamnă mai multă putere pentru președinte, ci mai multă competență pentru stat”, a mai punctat Zaharov.

Amintim că fostul ministru de Externe, Nicu Popescu, a renunțat la mandatul de deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), obținut la alegerile din 28 septembrie, pentru a prelua rolul de emisar special al președintelui pentru afaceri europene și parteneriate strategice, cu misiunea de a consolida sprijinul internațional pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Decretul privind numirea sa în funcția de emisar a fost semnat de președinta Maia Sandu pe 31 octombrie.

Totodată, Maia Sandu a semnat un alt decret pe 10 decembrie prin care fostul premier al R. Moldova, Dorin Recean, a fost desemnat în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență. Dorin Recean va avea misiunea de „a contribui la promovarea eforturilor interinstituționale și multisectoriale orientate spre consolidarea capacității statului de a preveni și combate amenințările de tip hibrid la adresa securității naționale”.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult