Dronele rusești au lovit din nou Odesa: instalații energetice distruse, portul Iujnîi și calea ferată avariate

Două instalații energetice din regiunea Odesa au fost lovite de drone rusești și peste 120 de mii de oameni au rămas fără energie electrică. Totodată, rușii au atacat pentru a treia zi consecutiv portul Iujnîi din Odesa, avariind infrastructura portuară. Ținta loviturilor a fost și infrastructura feroviară. Drept urmare, un tren de marfă și locomotiva unui tren de pasageri au deraiat, iar patru oameni au fost răniți.
Potrivit autorităților locale, bombardamentele au provocat întreruperi de electricitate în câteva zone ale orașului Odesa. Un bărbat a fost rănit în urma exploziilor.
Un incendiu de amploare a izbucnit și în cel mai mare port al Ucrainei. Din cauza unui alt atac al rușilor, au luat foc 30 de containere cu făină și ulei vegetal în portul Pivdenny din regiunea Odesa, care este atacat a treia zi consecutiv.
Moscova și-a intensificat în ultimele săptămâni atacurile asupra infrastructurii portuare și energetice a Ucrainei, odată cu începerea sezonului de iarnă. Și în Krivoi Roh dronele au provocat pagube infrastructurii civile și clădirilor rezidențiale, la fel și în orașul Herson.
„Nici măcar n-am înțeles ce s-a întâmplat. Am întors capul spre coridor și am văzut că una dintre ferestre era spartă. Am auzit sunetul unei scurgeri de gaz, un șuierat, și am văzut fum. La început mi-a fost frică să ies afară. Dar apoi, m-am adunat și am ieșit”, a spus o localnică.
Orașul Drujkovka din regiunea Donețk este bombardat zilnic de forțele rusești cu bombe ghidate, rachete și drone. Uneori, sunt până la 20 de atacuri pe zi.
„Au distrus casa cu tot ce avea în ea. Trei ferestre, balconul - totul e distrus”.
Între timp, forțele ucrainene au avariat două avioane de vânătoare rusești Su-30 și Su-27 în timpul unei operațiuni la o bază aeriană militară de lângă Lipețk, pagubele fiind estimate la aproximativ 100 de milioane de dolari.
Și portul Taman a fost atacat de drone ucrainene, iar terminalele petroliere și un rezervor au izbucnit în flăcări.
Terminalul petrolier maritim Tamanneftegaz din regiunea Krasnodar este unul dintre cele mai mari din regiunea Mării Negre, cu un parc de rezervoare de peste un milion de metri cubi de petrol și gaze lichefiate.
CITIȚI ȘI: