Copii de 5 și 9 ani, impuși să cerșească: femeie de la nordul R. Moldova, condamnată la ani grei de închisoare

A exploatat prin muncă și cerșetorie doi minori în mai multe localități din nordul țării. O femeie de 53 de ani din raionul Râșcani a fost condamnată la 15 de ani de închisoare pentru trafic de copii.
Totodată, judecătorii au decis încasarea unui prejudiciu moral de 300.000 de lei în favoarea părților vătămate și menținerea sechestrului aplicat pe casa de locuit și terenurile agricole ale inculpatei, evaluate la peste un milion de lei, pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Cazul a avut loc în perioada 2009 - 2016. Potrivit Procuraturii Generale, minorii cu vârste de cinci și, respectiv, nouă ani au fost adăpostiți în gospodăria acesteia dintr-o comună a raionului Râșcani.
Profitând de situația lor de vulnerabilitate și amenințându-i cu violență fizică, inculpata i-a obligat să cerșească în mai multe localități din raioanele Râșcani, Drochia, Glodeni, Fălești, precum și în municipiul Bălți.
De asemenea, copiii erau impuși să muncească la strângerea, curățarea și vânzarea nucilor, precum și la alte activități, toate sumele de bani obținute fiind însușite de condamnată.
Deși inițial femeia a făcut declarații și a participat la examinarea cauzei, ulterior aceasta nu s-a mai prezentat la ședințele de judecată și nu a comunicat instanței locul aflării sale.
În aceste condiții, procurorii au solicitat darea în urmărire a inculpatei, demers admis de instanță.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea și achitarea prejudiciului material, judecătorii au mai dispus s-o priveze pe femeie de dreptul de a exercita activitate în domeniul gestionării resurselor umane și activităților conexe legate de minori, pe un termen de cinci ani.