Comisia pentru Situații Excepționale va cere revizuirea tarifului la energia electrică
Comisia pentru Situații Excepționale se va întruni luni în ședință pentru a dispune revizuirea tarifelor pentru energia electrică, a anunțat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Aceasta ca urmare a contractului semnat între Energocom și centrala de la Cuciurgan, care va livra Republicii Moldova energie electrică în volum de 50%.

Potrivit vicepremierului, înțelegerea cu Centrala de la Cuciurgan este o decizie rațională și va crea stabilitate pe piața energetică a Republicii Moldova.
„Comisia Situații Excepționale se va întâlni astăzi la ora 17:00. Va lua decizia ca ANRE să revadă tariful. Asta ar însemna că astăzi seara, dacă reușesc, sau mâine cel târziu, ANRE trebuie să revadă acest tarif. Putem vorbi de o reducere de minim 25%, ceea ce ar însemna cîă vom avea un tarif în jur de 4 lei. Înțelegerea cu MGRES aduce un plus de stabilitate în ceea ce ține de livrarea de energie electrică. Se reduce riscul ca republica Moldova să fie deconectată în caz de cădere a rețelei electrice din Ucraina. este o ieșire rațională din situație, care aduce pentru toată țara noastră stabilitate și preț mai bun la electricitate”, a declarat Andrei Spînu.
În același timp, Andrei Spînu a mai declarat că în prezent, Republica Moldova se alimentează cu gaze naturale din rezervele acumulate, la un preț de cca 1000 de dolari pentru mia de metri cubi. Ministrul a dat asigurări că prețului la gazele naturale nu va crește în următoarea perioadă. Andrei Spînu a mai specificat că stocarea volumelor de gaze în rezerve continuă, iar începând de de luni, 5 decembrie, autoritățile nu vor mai anunța volumul de gaze stocate din motive de securitate.
Amintim că sâmbătă, Energocom a semnat un contract cu Centrala de la Cuciurgan privind livrarea energiei electrice pentru Republica Moldova în volum de 50 la sută pentru luna decembrie. Ca urmare a acestui compromis, Republica Moldova va ceda volumul integral de gaze naturale, livrat de Gazprom, regiunii transnistrene, pentru producerea de energie electrică.