Social

Produse pirotehnice fără proveniență legală, confiscate de poliție în capitală

Produse pirotehnice fără acte de proveniență, estimate la peste 140.000 de lei, au fost depistate duminică în sectorul Buiucani al capitalei, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă (BPRO), în comun cu angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică.

Potrivit unui comunicat al Poliției, în timpul acțiunilor de control, oamenii legii au stopat un automobil care transporta ilegal articole pirotehnice. „În urma acțiunilor de control a fost stopat un automobil care transporta ilegal articole pirotehnice”, se arată în informarea oficială.

Verificările efectuate la fața locului au stabilit că produsele erau transportate de un tânăr în vârstă de 27 de ani. *„Mijlocul de transport a fost reținut și condus la Inspectoratul de Poliție Buiucani, unde cazul a fost documentat, iar produsele pirotehnice au fost confiscate”, precizează sursa citată.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un proces verbal contravențional, iar materialele acumulate în cadrul documentării au fost remise instanței de judecată pentru examinare conform legislației în vigoare.

Poliția reamintește că transportarea, păstrarea și comercializarea produselor pirotehnice fără acte legale constituie o încălcare a legislației și atrage răspundere contravențională sau penală”, îndemnând cetățenii să respecte cadrul legal în vigoare.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult