IGSU mobilizează sute de salvatori și autospeciale

Peste 400 de salvatori și pompieri, sprijiniți de aproximativ 150 de unități de tehnică specializată, vor fi la datorie în noaptea de Revelion, pentru a asigura siguranța cetățenilor în întreaga țară. Potrivit Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze prompt în caz de incendii, accidente sau alte situații de risc.
Salvatorii îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de prevenire a incendiilor și de securitate, pentru ca sărbătorile de iarnă să aducă doar momente liniștite alături de cei dragi.
Bradul de Crăciun, simbol al acestor zile, poate deveni o sursă de pericol dacă nu este montat corespunzător. Specialiștii recomandă ca acesta să fie fixat pe un suport stabil și amplasat la distanță de calorifere, tavan, pereți sau instalații electrice.
Totodată, pompierii avertizează că aprinderea lumânărilor în brad și utilizarea decorațiunilor electrice defecte sunt interzise. Luminițele și ghirlandele trebuie deconectate pe timpul nopții, pentru a reduce riscul producerii incendiilor.
Un apel ferm este adresat și în privința evitării produselor pirotehnice. Lansarea artificiilor poate provoca incendii, arsuri și traumatisme grave, reprezentând totodată și o sursă de poluare, precum și de disconfort pentru animale.
În perioada vacanței de iarnă, părinții sunt îndemnați să-și supravegheze copiii și să nu le permită utilizarea materialelor pirotehnice. Siguranța celor mici rămâne o responsabilitate majoră a adulților.
De asemenea, salvatorii recomandă prudență sporită în exploatarea sobelor și a altor surse de încălzire a locuințelor, pentru a preveni atât incendiile, cât și intoxicațiile cu gaze de ardere. În orice situație de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul de urgență 112.

CITIȚI ȘI:
- Incendiu de proporții într-un complex locativ din Chișinău: pompierii au intervenit la nivel sporit
- Pompierii vor putea interveni rapid și eficient la incendiile de vehicule, datorită unui simulator oferit de Polonia
- Trenul de pompieri din Chișinău, cu zeci de tone de apă, tot mai des folosit în situații de urgență
- „E o meserie grea, dar nobilă”: Ziua Salvatorului, marcată la Colegiul de Ecologie din Chișinău
- Misiune de solidaritate: pompierii moldoveni, detașați în Grecia, au participat la prima intervenție de stingere a incendiului