Regional

De sărbători, drumul duce acasă: Crăciunul la Hăsnășenii Mari

TRM
Sursa: TRM

La Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, Nașterea Domnului nu este doar o sărbătoare din calendar, ci un moment așteptat cu emoție pe parcursul întregului an. Miercuri, de Crăciun gospodăriile s-au umplut de lumină, colinde și miros de bucate tradiționale, iar oamenii și-au deschis larg porțile pentru oaspeți și colindători.

TRM
Sursa: TRM

Pregătirile pentru Crăciun încep din timp. Gospodinele pun pe masă mâncăruri alese, pregătite după rețete moștenite din generație în generație.

„Am pregătit sarmale din frunză de vie, frunză de varză, pârjoale, clătită cu vișină, cu brânză, tradițiile ca la moldoveni. Este o sărbătoare care este așteptată cu mult drag, cu bine voință, cu suflet curat, cu fericire și dragoste în casă. Copiii așteaptă foarte mult aceste sărbători, fiindcă ei când vin, noi așteptăm colindătorii, apoi ei pleacă cu colinda, vin vecinii la noi. Pentru dânșii este o atmosferă frumoasă”, povestește Elena Bologa, locuitoare a satului Hăsnășenii Mari.

Tot mai mulți localnici au ales să revină acasă de sărbători, chiar dacă ani la rând au fost nevoiți să le petreacă departe, peste hotare.

„Noi mereu Ajunul Crăciunului, chiar și Crăciunul, noi mereu vreo câțiva ani la rând l-am petrecut peste hotare, fiindcă acolo este tatăl, și mereu acolo, mereu petrecem Crăciunul. Acum am hotărât puțin să modificăm și am revenit din nou în țară. Suntem foarte bucuroși, în general întreaga familie suntem bucuroși că am revenit înapoi, am sărbătorit cu nanii, cu mătușile, cu absolut toți membrii familiei”, spune studenta Ilinca Crivoiruc.

TRM
Sursa: TRM

La Hăsnășenii Mari, Crăciunul rămâne o sărbătoare vie, trăită cu credință, dragoste și respect pentru obiceiurile strămoșești.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult