Un agent al patrulei de frontieră a SUA a rănit două persoane în statul Oregon, la o zi după incidentul mortal din Minneapolis
Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a anunțat că, pe 8 ianuarie, la Portland, un presupus membru al unei bande venezuelene ar fi încercat să lovească cu mașina agenți de patrulare. Ca reacție, un agent „a deschis focul în legitimă apărare”. Șoferul și pasagerul au părăsit locul incidentului. Poliția din Portland a precizat că, ulterior, la aproximativ trei kilometri de locul împușcăturilor, au fost descoperite două persoane rănite prin împușcare, care au fost transportate la spital. Autoritățile statului au îndemnat populația la calm, dar au declarat că nu pot confirma versiunea prezentată de guvernul federal cu privire la incident, transmite DW.

Cu o zi înainte, un angajat al Serviciului american pentru Imigrație și Vamă (ICE) a împușcat mortal la Minneapolis (statul Minnesota) o femeie în vârstă de 37 de ani, Renee Nicole McClean Good. Potrivit martorilor, precum și înregistrărilor video apărute pe rețelele sociale, polițiștii s-au apropiat de mașina femeii după ce aceasta își lăsase fiul de șase ani la școală. Unul dintre agenții aflați în fața automobilului a tras asupra acestuia de la mică distanță, de cel puțin două ori. Oficialii federali susțin că femeia ar fi încercat să-l lovească cu mașina, însă martorii afirmă că acest lucru nu este adevărat.
Pe 8 ianuarie, sute de oameni s-au adunat la locul incidentului, exprimându-și indignarea față de acțiunile poliției de imigrație și cerând o anchetă corectă. Autoritățile din Minnesota s-au plâns că li s-a refuzat accesul la probe, la materialele dosarului sau la interviurile realizate la fața locului. Secretarul pentru Securitate Internă al SUA, Kristi Noem, a declarat că statul Minnesota nu are jurisdicție în acest caz.
Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, a calificat moartea lui Good drept „o tragedie pe care și-a creat-o singură”, precum și „o tragedie a forțelor de extremă stângă”, care, potrivit lui, ar fi mobilizat „o întreagă mișcare” împotriva forțelor de ordine din SUA. Vance a reiterat afirmația că agentul ICE „a acționat în legitimă apărare”. NBC News subliniază că autoritățile nu au prezentat nicio dovadă care să confirme legături ale lui Good cu grupări de stânga.
În ambele cazuri, primari și guvernatori reprezentând Partidul Democrat au cerut administrației Trump retragerea agenților federali, trimiși în principal în orașe conduse de democrați. „Atunci când președintele aprobă distrugerea familiilor și încearcă să conducă țara bazându-se pe frică și ură, nu pe valori comune, el creează o atmosferă de fărădelege și nechibzuință”, a declarat guvernatoarea statului Oregon, Tina Kotek, citată de DW.
CITIȚI ȘI: