Cultură

Personalitatea Reginei Maria, redescoperită prin artă și istorie la Chișinău

Contribuția excepțională a Reginei Maria la îmbogățirea patrimoniului cultural și identitar românesc a stârnit un viu interes în rândul participanților la conferința internațională, desfășurată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Evenimentul a marcat încheierea expoziției de artă handmade ROYAL, care a oferit vizitatorilor ocazia de a admira lucrări de artă vestimentară, bijuterii și obiecte decorative, inspirate din viața emblematică a suveranei României Mari.

„Este foarte important că are loc la Chișinău acest eveniment, fiindcă este o personalitate care are o acoperire mult mai mare decât spațiul românesc. A reușit să schimbe soarta României în perioada Primului Război Mondial, a reușit să ridice cultura românească din perioada interbelică la o înălțime care nu s-a mai aflat niciodată până atunci”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Culturii, Corneliu Cirimpei.

Dincolo de rolul excepțional pe care l-a avut Regina Maria în înfăptuirea Marii Uniri, dincolo de spiritul de sacrificiu în interesul poporului român, suverana a fost o personalitate emblematică.

„A fost scriitoare, a scris „Povestea vieții mele", prima sa carte, este o autobiografie. În timpul războiului a scris „Țara pe care o iubesc”. Avea menirea să îmbărbăteze trupele, să ridice moralul soldaților noștri și să aducă alinare văduvelor rămase acasă, copiilor rămași orfani”, a spus Mioara Iofciulescu, președinta Academiei de Artă Handmade de la București.

Regele Ferdinand I și Regina Maria au venit în vizită oficială în Basarabia, de două ori.

„Regina Maria s-a remarcat ca o femeie politiciană extraordinară, i-am citit cu ocazia venirii la această conferință „Jurnalul” și însemnările sale de aici, de la Chișinău și mi-am dat seama că toate detaliile care țineau de viața românilor, dar și a minorităților naționale”, a menționat directoarea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, Mihai Eminescu.

Memoria istorică a Reginei Maria este perpetuată în Republica Moldova.

„La Universitatea de Stat din Moldova există Aula „Regina Maria”, la Academia de Științe a Moldovei am organizat o conferință împreună cu Academia Română, vorbim de denumirea unor străzi, dar, în primul rând, acel monument pe care îl avem în onoarea Reginei Maria în fața Liceului „Gheorghe Asachi”, care i-a purtat numele”, a subliniat Liliana Condraticova, secretar științific general la Academia de Științe a Moldovei.

Expoziția de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost organizată cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria. De la Chișinău, exponatele vor ajunge la Castelul Pelișor din Sinaia, România.

CITIȚI ȘI:

Silvia Dorogan

Silvia Dorogan

Autor

Citește mai mult