ȘTIRILE AMIEZII: Se împlinește un an de la declanșarea invaziei militare ruse în Ucraina; Ucrainenii au devenit de neînvins, iar pe parcursul acestui an Republica Moldova și-a deschis larg ușile pentru sute de mii de refugiații din țara vecină;

La un an de la declanșarea invaziei, numărul civililor care și-au pierdut viața în Ucraina a depășit pragul de 8.000, informează Oficiul ONU pentru Drepturile Omului (UHCHR). Estimările arată, totodată, că peste 15.000 de persoane rămân date dispărute, peste 14 milioane au fost dislocate, dintre care aproape opt milioane au fugit din țară și peste 6,5 milioane sunt strămutate în interiorul țării.
Republica Moldova este alături de Ucraina și poporul ucrainean „în lupta lor pentru o viață liberă și demnă”, declară președinta țării, Maia Sandu, la un an de la invazia Federației Ruse în Ucraina. Șefa statului a venit cu un mesaj public pe rețelele de socializare în care condamnă agresiunea militară împotriva Ucrainei și în care le mulțumește tuturor pentru ajutorul oferit Ucrainei în această perioadă.
Parlamentul Republicii Moldova a elaborat o declarație prin care condamnă brutalitatea războiului de agresiune a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Aceasta urmează să fie aprobată de Legislativ. Inițiativa, înregistrată astăzi, când se împlinește un an de la declanșarea războiului, aparține unui grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare PAS, se arată într-un comunicat al Legislativului.
Guvernul Republicii Moldova va stinge luminile astăzi, cu începere de la ora 19:00, în semn de solidaritate cu Ucraina și poporul ucrainean, la un an de la invazia Federației Ruse. Executivul de la Chișinău se alătură, astfel, campaniei europene #LightUpUkraine.
Klaus Iohannis, mesaj la un an de război în Ucraina: Lupta poporului ucrainean este și lupta noastră
Poporul ucrainean a impresionat o lume întreagă prin curajul, forța și hotărârea arătate în apărarea țării și a libertății. Chiar din primele zile de război, România a fost alături de Ucraina – a menționat într-un mesaj video președintele României, Klaus Iohannis.
Cei 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au emis joi seara o declarație comună prin care marchează comemorarea unui an de la declanșarea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, informează caleaeuropeană.ro. Într-un document, liderii statelor membre condamnă ferm agresiunea armată la scară largă a Rusiei și crimele împotriva umanității, elogiază curajul poporului ucrainean și unitatea europeană și reafirmă sprijinul pentru Ucraina, atât pentru câștigarea războiului și formula de pace a președintelui Volodimir Zelenski, cât și pentru integrarea europeană a acestei țări.
Un an de la declanșarea războiului // Republica Moldova, sprijin pentru refugiații ucraineni
La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina, provocând zeci de mii de morți. Ea a provocat cea mai mare criză de refugiați din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Sute de mii de refugiați au traversat și teritoriul Republicii Moldova, iar peste o sută de mii continuă să fie găzduiți în țara noastră.
NATO nu vede capacitatea militară a Federației Ruse de a face joncțiune cu regiunea transnistreană, a declarat într-un interviu pentru Radio Moldova secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. În același timp, Alianța Nord-Atlantică observă cu îngrijorare amenințările Federației Ruse la adresa Republicii Moldova și condamnă războiul hibrid dus de Rusia în țara noastră.
Ucraina ar crește prezența militară, inclusiv cu tehnică de luptă, pentru posibila intervenție în regiunea transnistreană, a avertizat în această seară Ministerul rus al Apărării. Contactat de Radio Moldova, consilierul prezidențial Mihailo Podoleak a negat aceste afirmații, menționând că decizia de a rezolva problema transnistreană aparține doar părții moldovenești.
Nu există amenințări directe la adresa securității statului, anunță Ministerul Apărării
Ministerul Apărării vine cu precizări în legătură cu informațiile care circulă în spațiul online, privind eventualele provocări ale Ucrainei în regiunea transnistreană. „Menționăm că, în prezent, nu există amenințări directe la adresa securității militare a statului”, se arată în comunicatul instituției. Ministerul Apărării îndeamnă oamenii la calm și să se informeze din surse oficiale.
Datele meteo
Astăzi, 24 februarie, cerul va fi variabil, izolat sunt posibile precipitații. Vânt va sufla din sud-est moderat, izolat cu intensificări, presiunea atmosferică normală. Valorile de temperatură se vor încadra între +5 și +10°С.