Sport

Burse de până la 69.900 de lei lunar, aprobate pentru sportivii loturilor naționale

MEC / Delegația Republicii Moldova la Jocurile Mondiale Universitare de Vară 2025
Sursa: MEC / Delegația Republicii Moldova la Jocurile Mondiale Universitare de Vară 2025

Sportivii de performanță ai Republicii Moldova care fac parte din loturile naționale și au obținut rezultate notabile la competiții internaționale majore vor beneficia, în acest an, de indemnizații lunare de performanță. Lista beneficiarilor a fost aprobată de Ministerul Educației și Cercetării și include 235 de nume.

Potrivit ministerului, sportivii incluși în listă au obținut performanțe la Jocurile Olimpice și Paralimpice, Campionatele Mondiale, Campionatele Europene/Jocurile Europene, precum și la Jocurile Mondiale Universitare.

Cuantumul indemnizațiilor lunare este calculat prin aplicarea coeficienților prevăzuți de regulament la salariul mediu lunar pe economie, care constituie 17.400 de lei. Sumele diferă în funcție de nivelul competiției, categoria de vârstă și performanța sportivă obținută.

Astfel, cea mai mare indemnizație lunară, în valoare de 69.600 de lei, este acordată sportivilor care au obținut rezultate de vârf la Jocurile Olimpice sau la Campionatele Mondiale, iar cea mai mică indemnizație, de 4.350 de lei, revine sportivilor din categoria juniorilor, pentru clasări de top la competiții europene.

Beneficiarii indemnizațiilor lunare provin dintr-o gamă largă de discipline sportive, printre care atletism, biatlon, natație, box, caiac-canoe, lupte (feminine, libere și greco-romane), taekwondo WT, judo, tir cu arcul, haltere, canotaj și scrimă. Lista include și sportivi din discipline paralimpice, precum para-atletism, para-înot, para-judo, para-powerlifting și para-tenis de masă.

„Acordarea burselor de performanță are drept scop susținerea sportivilor de performanță, asigurarea continuității procesului de pregătire și stimularea obținerii unor rezultate competitive la nivel internațional. Această măsură contribuie la consolidarea sportului de performanță și la promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan internațional”, notează Ministerul Educației și Cercetării.

Valoarea totală estimată a indemnizațiilor lunare pentru sportivii de performanță este de 5.266.980 de lei.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult