Protest masiv în capitala Spaniei: agricultorii cer respingerea acordului cu Mercosur și menținerea fondurilor PAC

Circa 1.500 de fermieri, însoțiți de 348 de tractoare, au protestat miercuri în centrul Madridului față de acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur și împotriva reducerii fondurilor alocate Politicii Agricole Comune (PAC), potrivit datelor Guvernului spaniol, citate de agenția EFE.
Manifestanții au intrat în capitală din mai multe direcții, organizați în cinci coloane, și s-au îndreptat către Ministerul Agriculturii, Pescuitului și Alimentației, unde și-au prezentat revendicările. Agricultorii cer respingerea termenilor în care a fost semnat acordul de liber schimb dintre UE și statele din blocul sud-american Mercosur, considerând că acesta creează condiții de concurență neloială pentru producătorii europeni.

Protestatarii susțin că produsele provenite din țările Mercosur, care ar urma să fie exportate pe piața europeană, nu vor trebui să respecte aceleași standarde de producție impuse fermierilor din Uniunea Europeană. Totodată, aceștia se opun reducerii bugetului destinat PAC începând cu anul 2028.
Nemulțumirile din sectorul agricol spaniol persistă de la începutul anului. Pe 29 ianuarie, peste 25.000 de fermieri și crescători de animale au protestat în majoritatea regiunilor țării, mobilizând aproximativ 15.000 de tractoare. Manifestațiile au fost organizate de principalele organizații sectoriale – Asaja, COAG și UPA.
Acordul de liber schimb dintre UE și Mercosur a fost semnat pe 17 ianuarie, la Asuncion, după 26 de ani de negocieri. Ulterior, pe 21 ianuarie, Parlamentul European a decis să trimită documentul la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a verifica compatibilitatea acestuia cu tratatele comunitare, fapt ce a blocat aplicarea acordului până la pronunțarea instanței.

CITIȚI ȘI: